Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea – lansare nocturnă de candidatură la Timişoara

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 13 martie 2013 ·

„Am pierdut două rânduri de alegeri şi continuăm să scădem în preferinţele electoratului. Mai are PDL puterea să-şi revină? Oamenii ne văd un partid fără viitor”, a spus Elena Udrea, în fapt de seară, la Timişoara

A trebuit să treacă ora 20 pentru ca Elena Udrea să-şi lanseze candidatura la preşedinţia PDL în oraşul de pe Bega. Chiar şi cei invitaţi la o asemenea lansare au fost miraţi de ora atât de înaintată la care Udrea i-a chemat să le vorbească despre planurile ei la şefia PDL.

Asta chiar dacă filiala Timiş este un susţinător declarat al lui Blaga şi nu de ieri, de azi. Dar Udrea, cea pe care preşedintele României o vede ca fiind omul potrivit la şefia PDL, a venit şi ea să-şi facă campanie în Timişoara... oraşul, nu judeţul, cum credea, în urmă cu doi-trei ani, că se numeşte cel mai vestic judeţ al ţării. De altfel, atunci, Udrea, ministru al Turismului pe acea vreme, credea că a vizitat Castelul Huniade, deşi era vorba de Bastionul Theresia.

„Uitaţi-vă, ne pleacă liderii şi sper că nu e adevărat şi nu ne mai pleacă şi alţi lideri”

Acum, însă, şi-a prezentat planurile portocaliilor din Timiş, o filială care îl susţine pe faţă pe Blaga la preşedinţia PDL. „Speranţa mea este că şi la Timiş interesul pentru dezbaterea moţiunilor este unul real. Sunt viziuni care privesc viitorul acestui partid. PDL se află la cel mai important moment al istoriei lui din 2001. Acum suntem în opoziţie, am pierdut două rânduri de alegeri şi continuăm să scădem în preferinţele electoratului. Mai are PDL puterea să-şi revină? Oamenii ne văd un partid fără viitor”, le-a spus Elena Udrea celor prezenţi miercuri seara în sediul PDL.

„Astăzi, partidul nu mai are un Traian Băsescu. Dintre cei trei care candidează la preşedinţia PDL va trebui să alegeţi. Dincolo de relaţiile personale, pe baza acestor relaţii Costi (n.r. Ostaficiuc – preşedintele PDL Timi

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 19 minute
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 19 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 24 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum 27 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum 16 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum o ora
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 57 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°