Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au inceput dezbaterile academice pentru revizuirea Constitutiei

Publicat in Corect News, miercuri 13 martie 2013 ·

Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir (UCDC) a “spart gheata” si a organizat, cu doua zile in urma, prima dezbatere din mediul universitar-academic pe tema Revizuirii Constitutiei. O serie de personalitati marcante, in frunte cu dl. Crin Antonescu, presedintele Senatului, dl. Cristian Dumitrescu, vicepresedinte al Senatului, d-na Ecaterina Andronescu, sefa comisiei de invatamant a Senatului sau ministrul delegat al educatiei, dl. Mihnea Costoiu, au raspuns invitatiei lansate de catre d-na prof. univ. dr. Corina Dumitrescu, rectorul universitatii. Sursa imagine: ziare.com

In cuvantul sau de deschidere, vorbind despre importanta revizuirii Constitutiei, d-na rector ne-a amintit de aforismele lui Pitagora care, printre altele, spunea si ca mai important decat decat sa asteptam minuni este sa ne folosim de intelepciune, adica exact caracteristica de care vor trebui sa dea dovada cei alesi sa faca propunerile de modificare a legii fundamentale a statului roman.

Tot d-na profesor Dumitrescu ne-a amintit ca notiunea de armonie provine din cele mai vechi timpuri si ca, inca de pe atunci, statul avea obligatia sa o asigure, ceea ce, daca se reusea, conducea la fericirea populatiei. Ori, ca sa poti fi fericit pe deplin trebuie sa fii mai intai educat, ceea ce, in opinia d-nei rector, ne duce la concluzia ca acest capitol, al invatamantului, cu o mentiune speciala pentru autonomia universitara, trebuie sa ocupe un loc important in noua Constitutie a Romaniei.

Urmand la pupitru, dl. Presedinte Antonescu a felicitat UCDC pentru ca si-a asumat raspunderea de a fi prima institutie de invatamant superior care organizeaza o astfel de dezbatere. In opinia sefului Senatului, revizuirea de acum 10 ani a avut importanta ei, insa a fost limitata mai ales la obiectivele de la acel moment ale Romaniei, care erau intrarea in NATO si in Uniunea Europeana. De aceasta dat

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

Mediafax acum 58 minute
Conform codului transmis de ANM, meteorologii avertizau că în județele Ilfov și Giurgiu vor avea loc fenomene extreme, cu potențial de a pune în pericol siguranța populației și a bunurilor materiale. Știre în curs de actualizare

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

„O prostie absolută”. Putin ironizează una din măsurile UE privind agricultura

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a calificat joi intenția Uniunii Europene de a se lipsi de îngrășămintele rusești drept „o prostie absolută”, scrie agenția spaniolă de presă EFE. „Din punct de vedere economic, din punctul de vedere al intereselor pr

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 3 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°