Următorul papă va putea, potrivit tradiţiei, să îşi aleagă numele pe care îl va purta în perioada pontificatului său, numele unui predecesor sau unui sfânt fiind opţiunile care se vor oferi celui de-al 266-lea Suveran Pontif din istorie, relatează AFP.
Regula stabileşte ca succesorul Apostolului Petru pe tronul Bisericii să îşi aleagă numele imediat ce a fost ales de către cardinalii reuniţi în Conclav.
Apoi numele noului Suveran Pontif va fi proclamat în faţa mulţimii, la Roma, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, de către cardinalul protodiacon după pronunţarea celebrei formule latine "Habemus Papam".
Ioan Paul I, ales în 1978, dar al cărui pontificat n-a durat decât 33 de zile, este primul care a ales să poarte două prenume - o asemenea dublare de nume a fost fără precedent în istoria papalităţii -, dorind astfel să-şi exprime gratitudinea şi ataşamentul faţă de moştenirea lăsată Bisericii de către foştii Suverani Pontifi Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea.
Ioan Paul al II-lea, care l-a succedat în octombrie 1978, şi-a explicat alegerea în prima enciclică "Redemptor hominis" ("Răscumpărarea omului"), din 4 martie 1979, prin voinţa de a se înscrie simbolic în linia celor mai apropiaţi predecesori.
"Pontificatul (lui Ioan Paul I) nu a durat decât 33 de zile. Îmi aparţine nu numai să continui, dar şi, într-o anumită manieră, să reiau acelaşi punct de plecare", scria Ioan Paul al II-lea în prima enciclică.
"Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea au reprezentat o etapă la care doresc să mă refer direct asemeni unui prag de la care vreau, în compania lui Ioan Paul I, să continui mersul spre viitor, lăsându-mă ghidat, cu încredere nemărginită, de ascultarea spiritului pe care Hristos l-a promis şi l-a trimis Bisericii sale", se putea citi în "Redemptor hominis".
În ceea ce-l priveşte pe