Uniunea Europeană l-a felicitat miercuri seară pe Papa Francisc I, dorindu-i un pontificat de durată penru a putea "promova pacea, solidaritatea şi demnitatea umană", relatează AFP.
"În numele Uniunii Europene, vă adresăm sincerele noastre felicitări pentru alegerea dumneavoastră", au scris într-un mesaj către noul papă preşedintele Consiliului European, Herman Von Rompuy, şi cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
UE a fost astfel printre primii care l-au felicitat pe noul Papă, în timp ce acesta se afla încă la balconul central al bazilicii Sfântul Petru pentru prima sa apariţie în faţa credincioşilor.
"Vă dorim un pontificat binecuvântat şi de durată, care să permită Sanctităţii voastre şi Bisericii Catolice să apere şi să promoveze valorile fundamentale ale păcii, solidarităţii şi demnităţii umane", au adăugat cei doi responsabili ai UE.
"Acestea sunt repere esenţiale într-o lume confruntată cu numeroase provocări şi care trece prin schimbări profunde", apreciază aceştia.
"Suntem convinşi că Sanctitatea voastră va continua cu forţă şi determinare munca predecesorilor (ei) de apropiere a religiilor şi popoarelor din întreaga lume", au concluzionat aceştia.
Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul Papă venit de pe continentul american şi primul iezuit care ocupă scaunul Sfântului Petru, a fost ales miercuri seară pentru a îl succeda pe Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul de Buenos Aires a ales numele de Francis, care va fi purtat pentru prima dată de un suveran pontif.
Uniunea Europeană l-a felicitat miercuri seară pe Papa Francisc I, dorindu-i un pontificat de durată penru a putea "promova pacea, solidaritatea şi demnitatea umană", relatează AFP.
"În numele Uniunii Europene, vă adresăm sincerele noastre felicitări pentru alegerea dumneavoastră", au scris într-un mesaj către noul papă preşedintele