IAŞI. Ministerul Mediului şi Schimbărilor climatice a organizat astăzi, 13 martie 2013, la sediul primăriei din comuna Mironeasa din judeţul Iaşi, seminarul pentru formare de formatori şi educaţie ecologică.
Seminarul este un eveniment derulat în cadrul Campaniei de sensibilizare şi conştientizare a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”. Obiectivul principal al seminarului a fost acela de a crea un grup de promotori locali care să sensibilizeze opinia publică şi tânăra generaţie cu privire la problemele de sănătate din mediul rural generate de poluarea din surse agricole şi menajere, cu accent puternic pe calitatea apei, sanitaţie, comportament igienic şi facilităţi sanitare, practici agricole prietenoase cu mediul. Prin aceste acţiuni se doreşte îmbunătăţirea practicilor şi comportamentelor individuale, de familie şi instituţionale în zonele rurale din România, în special în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi, în ceea ce priveşte sanitaţia, igiena şi managementul gunoiului de grajd. Selecţia grupului de promotori, a avut la baza ideea că, prin prisma profesiei practicate, aceştia pot contribui cu experienţa personală în instruirea copiilor şi a întregii comunităţi locale pentru inducerea de schimbări comportamentale şi crearea unei atitudini pozitive în relaţia lor cu mediul înconjurător. Preocuparea pentru păstrarea surselor de apă este o prioritate în contextul în care peste 1.900 de localităţi din România sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi.
Nitraţii sunt periculoşi pentru că apa infestată, odată consumată, scade rezistenţa generală a organismului, iar sugarii şi copiii pot chiar să moară. Nitraţii pot provoca, de asemenea, avorturi spontane şi infertilitate masculină.
Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” are ca scop reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi prin inves