România are una dintre cele mai ridicate rate ale mortalităţii la copii, iar europenii trăiesc în medie tot mai mult şi sunt mai sănătoşi, potrivit raportului pe anul 2012 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa. Documentul, publicat la Londra şi citat de Radio România Actualităţi, avertizează însă asupra discrepanţelor uriaşe între Est şi Vest, între bogaţi şi săraci. Vestea bună pentru România este, conform raportului agenţiei specializate a Naţiunilor Unite, că speranţa de viaţă a crescut în medie cu peste cinci ani. Vestea mai puţin bună este că estimările privind speranţa de viaţă, de 70,2 ani pentru bărbaţi şi 77,6 ani pentru femei, sunt printre cele mai modeste din Europa, România ocupând locurile 41 (pentru bărbaţi), respectiv 37 (pentru femei), dintr-un total de 53 de ţări. De asemenea, rata mortalităţii infantile este una dintre cele mai ridicate de pe continent, cu 9,8 cazuri la 1.000 de naşteri. Bolile sistemului circulator continuă să rămână principala cauză a deceselor, cu o rată de circa 540 de cazuri la 100.000 de locuitori. Conform raportului OMS, în 2010 cheltuielile pentru sănătate au reprezentat doar 5,6% din PIB, doar cinci ţări din Europa având procente mai mici.
România are una dintre cele mai ridicate rate ale mortalităţii la copii, iar europenii trăiesc în medie tot mai mult şi sunt mai sănătoşi, potrivit raportului pe anul 2012 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa. Documentul, publicat la Londra şi citat de Radio România Actualităţi, avertizează însă asupra discrepanţelor uriaşe între Est şi Vest, între bogaţi şi săraci. Vestea bună pentru România este, conform raportului agenţiei specializate a Naţiunilor Unite, că speranţa de viaţă a crescut în medie cu peste cinci ani. Vestea mai puţin bună este că estimările privind speranţa de viaţă, de 70,2 ani pentru bărbaţi şi 77,6 ani pentru femei, sunt printre cele m