Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Bal Mascat”, ediţia a V-a, la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 13 martie 2013 ·

La Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului a avut loc ediţia a V-a Balului Mascat, destinat exclusiv claselor de liceu cu profil tehnologic. A fost primul eveniment organizat la început de primăvară, Bal Mascat la care „miresele” s-au înghesuit la măritiş, „vampirii” au fost şi ei prezenţi, „moartea” a dat şi ea târcoale cu coasa, în timp ce „poliţiştii” au păstrat (dez)ordinea. Viitorul, prezentul, dar mai ales trecutul n-au reprezentat nici un mister pentru „pirandele” care au umplut sala de bal. Nu au lipsit de la bal nici figurile celebre din show-biz-ul autohton.

Profesoara Brînduşa Luminiţa Cîmpan ne-a spus că a fost „o seară reuşită, cu concursuri diverse, de costume, de dans cu portocala, o seară cu multă muzică, dar mai ales distracţie”.

Creativitate, imaginaţie, competiţie

Organizatorii Balului Mascat, profesoarele Oana Baciu, Ştefania-Cecilia Miron-Popescu şi Maria Vrînceanu, împreună cu DJ Sorin Maidan, s-au întrecut pe ei înşişi în crearea unei atmosfere care să binedispună şi să antreneze elevii. „Orice urmă de conflict”, după cum ne-a explicat profesoara Ştefania-Cecilia Miron-Popescu, „orice asperitate inerentă în relaţia profesor-elev a dispărut. E nevoie până la urmă şi de astfel de momente, aşa încât nici atât de mult hulitul dans al pinguinului, nici mai recentul şi nu mai puţin criticatul gangnam style nu mai par atât de idioate”. Balul Mascat de la Colegiul Alexandru cel Bun a devenit deja o tradiţie şi este aşteptat în fiecare an de elevii de la specializările din cadrul profilului tehnologic. Este vorba despre posibilitatea de a-şi folosi creativitatea şi imaginaţia, despre competiţie, despre implicare şi distracţie.

La Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului a avut loc ediţia a V-a Balului Mascat, destinat exclusiv claselor de liceu cu profil tehnologic. A fost primul eveniment organizat la înce

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 7 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°