Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii care au luat sub 5 la evaluarea naţională vor fi monitorizaţi pe întreg parcursul liceului

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 13 martie 2013 ·

Evoluţia elevilor care au obţinut o me­die mai mică de 5 la examenul de evaluare naţională este monitorizată pe întreg parcursul liceului. „Am cerut directorilor de şcoli să depisteze elevii care la evaluare naţională au obţinut o medie mai mică de 5. Aceşti elevi se vor întâlni în câţiva ani cu un alt examen, bacalaure­atul, şi este important, în primul rând pentru ei, să reuşească să îl treacă. Faptul că se acordă acestor elevi o atenţie mai specială sperăm să conducă în cele din urmă la o scădere semnificativă a numărului de candidaţi care nu reuşesc să promoveze Bac-ul. Profesorii vor şti astfel ce măsuri să ia în ase­menea cazuri încă din timpul anului şcolar, iar elevii vor fi ne­voiţi să înveţe“, ne-a declarat profesorul Claudius Mladin, inspectorul şcolar general al judeţului Arad.

Aceasta este însă doar una din măsurile Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad de a creşte promovabilitatea la examenul de bacalaureat. „Inspectoratul nu poate să nu ia atitudine şi să nu ceară note explicative şcolilor în care elevii obţin rezultate modeste. Am solicitat acestor şcoli planuri remediale, în care să ne specifice pregătirile pe care le fac în plus, ce proiecte au profesorii pentru a îndrepta situaţia şi multe altele. Am solicitat, de asemenea, acestor unităţi de învăţământ să efectueze pregătiri şi peste vară. Totodată şcolile trebuie să organizeze simulări pentru a verifica gradul de pregătire al elevilor şi ce mai trebuie îndreptat astfel încât rezultatele să fie mai bune la examenele naţionale care urmează să aibă loc în această vară“, ne-a declarat profesoara Mariana Tocaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

Într-un astfel de program remedial au intrat şcolile gimnaziale care au avut parte de rezultate nesatisfăcătoare la evaluarea naţională. Unităţile susţin simulări la Matematică şi Limba şi literatura română pe parcu

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 53 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 50 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°