Moartea tânărului de 26 de ani din Padeş, lovit cu parul în cap în urmă cu o săptămână şi ceva, aduce cu sine şi schimbarea încadrării faptelor de care este acuzat individul pe care poliţiştii l-au arestat deja pentru cele întâmplate la începutul lunii. Daniel Jianu nu va mai fi cercetat pentru tentativă de omor, ci direct de omor calificat, riscând să stea după gratii un sfert de veac dacă magistraţii îl vor găsi vinovat de acuzaţiile ce-i sunt aduse.
Victima sa, Doruţu Barbu, aşa cum îi spuneau apropiaţii, a murit luni seara la Bucureşti, după ce medicii au încercat în zadar să-i salveze viaţa. Lovit cu parul în cap în noaptea de 3-4 martie, tânărul a trecut prin spitalele de la Baia de Aramă şi Drobeta Turnu Severin, după care a ajuns la Craiova, unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale complexe, în contextul în care nu i se dădeau prea multe şanse de supravieţuire.
Individul care l-a lovit cu parul în cap nu a vrut să comenteze în nici un fel cele întâmplate, părând chiar deranjat atunci când a fost întrebat de jurnalişti dacă era băut în momentul în care a pus mâna pe par. El a recurs la gestul respectiv în contextul în care se certa cu nişte tineri aflaţi la o discotecă din apropierea casei sale. Barbu îşi parcase maşina pe podul din faţa casei agresorului şi încerca să o ia de acolo după ce Jianu şi grupul de tineri începuseră să arunce cu pietre unii în alţii. Ce a urmat a devenit o nenorocire care a îndoliat o familie şi din care puţini vor învăţa probabil o lecţie de viaţă despre ce nu trebuie făcut în anumite momente mai tensionate.
Moartea tânărului de 26 de ani din Padeş, lovit cu parul în cap în urmă cu o săptămână şi ceva, aduce cu sine şi schimbarea încadrării faptelor de care este acuzat individul pe care poliţiştii l-au arestat deja pentru cele întâmplate la începutul lunii. Daniel Jianu nu va mai fi cercetat pentru tent