La data de 11.03.2013, în jurul orei 13.35, prin ,,S.N.U.A.U. 112”, Ioan R., de 30 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, a sesizat faptul că Tiberiu M., de 32 de ani, localnic, i-a împuşcat un câine.
Cu ocazia cercetărilor, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, câinele reclamantului prezentând plăgi la membrele din faţă, posibil prin împuşcare, fiind identificat locul unde s-a petrecut incidentul (la o distanţă de aproximativ 500-600 metri faţa de locuinţa petentului, pe o toloacă).
„Din declaraţia reclamantului rezultă faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, în jurul orei 12.30, a auzit o împuşcătură, s-a deplasat în acea direcţie şi, la o distanţă de aproximativ 200-250 m, l-ar fi recunoscut pe Tiberiu M., care avea asupra sa ceva asemănător cu o armă.
Cercetările sunt continuate de poliţişti faţă de Tiberiu M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de armă letală fără drept”, informează poliţia judeţului.