Zilele culturale ale judeţului, proiect demarat din acest an şi inclus în strategia de dezvoltare a judeţului, se doreşte a fi un festival bianual, cu o ediţie de primăvară şi una de toamnă.
Pe Valea Secaşelor, în localitatea Loamneş, ia startul ceea ce se vrea o excursie în zonele din împrejurimea Sibiului, în data de 11 mai, iar în următoarele patru weekenduri sărbătoarea se va muta succesiv în Ţara Oltului, Mărginimea Sibiului, Valea Hârtibaciului şi Valea Târnavelor.
Obiectivul acestui proiect este acela de a concentra acţiunile culturale în diferite zone etnografice pentru promovarea actului cultural autentic, în paralel cu atragerea turiştilor.
„Cu acest proiect vom încerca să organizăm manifestări diferite, manifestări care ţin de cultura tradiţionale şi astfel dorim să ducem turiştii în zonele cu tradiţie populară, dar, în acelaşi timp, dorim să organizăm şi manifestări culturale care să cultive gustul publicului din comunităţile rurale spre alte forme de cultură. Şi vorbim aici de concerte de muzică jazz, proiecţii de filme în aer liber, circuite turistice, spectacole ale unor trupe de teatru, alte genuri artistice cu care comunităţile din zonele rurale nu s-au întâlnit de foarte, foarte mulţi ani”, a declarat Silvia Macrea, directorul Centrului de Conservare şi Promovare a Tradiţiilor Populare, „Cindrelul” Junii Sibiului, şi coordonator al festivalului Zilele culturale ale judeţului Sibiu.
În Loameş, pentru zilele de 11 şi 12 mai, organizatorii au propus un program care include proiecţia unui film pentru copii, o biblioterapie intitulată „Spune-mi o poveste despre satul tău”, concursuri de poezie şi simpozioane.
De gastronomia locală se va ocupa Muzeul Astra, care a propus un concurs între femeile din Loamneş. Formaţiile locale de pe Valea Secaşelor vor urca apoi pe scenă pentru a-şi prezenta