IAȘI. Generalul de armată Valeriu Gaiciuk și cei doi apropiați ai săi, Konstantin Ossipov și Vitalie Matei, au fost pedepsiți de judecători.
Magistrații din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Valeriu Gaiciuk la șase ani de pușcărie, în vreme ce israelianul Konstantin Ossipov a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare. În același dosar, basarbeanul Vitalie Matei a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare. În plus, instanța l-a achitat pe acesta pentru infracțiunea de iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional.
Anchetatorii au susținut că cei trei făceau parte dintr-un grup infracțional specializat în efectuarea de transferuri financiare neautorizate și spălare de bani. În decembrie 2011, două companii (din SUA și Italia – n.r.) au reclamat că le-au dispărut din conturi importante sume de bani (un milion de dolari și 400.000 de euro).
Oamenii legii au precizat că, pe 9 decembrie 2011, cei trei au fost prinși în flagrant în timp ce retrăgeau suma de un milion de dolari de la o unitate bancară din Iași. Anterior, cei trei ar fi încercat retragerea sumei de 400.000 de euro, dar nu au reușit acest lucru.
IAȘI. Generalul de armată Valeriu Gaiciuk și cei doi apropiați ai săi, Konstantin Ossipov și Vitalie Matei, au fost pedepsiți de judecători.
Magistrații din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Valeriu Gaiciuk la șase ani de pușcărie, în vreme ce israelianul Konstantin Ossipov a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare. În același dosar, basarbeanul Vitalie Matei a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare. În plus, instanța l-a achitat pe acesta pentru infracțiunea de iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional.
Anchetatorii au susținut că cei trei făceau parte dintr-un grup infracțional sp