Sfârșitul de săptămână nu aduce vreme frumoasă. Potrivit meteorologilor, vremea se va răci începând de astăzi. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de precipitaţii abundente, intensificări de vânt, ninsori viscolite, valabilă în zilele de joi şi vineri în mai multe judeţe din ţară. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol valabilă în toată ţara, de joi până vineri seara.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în cursul zilei de joi, începând de la orele 12.00, în 27 de judeţe din vestul, centrul şi nordul ţării, printre care și județul Gorj, vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, care în noaptea de joi spre vineri se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat, îndeosebi în zona montană, unde va ninge, 50 de litri pe metru pătrat.
Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 55-70 de kilometri pe oră şi peste 80-90 de kilometri pe oră la munte, iar ninsoarea va fi viscolită.
Vineri, începând cu orele 10.00 până la orele 20.00, avertizarea va fi valabilă în toată ţara. În acest interval,vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală de 55-70 de kilometri pe oră şi peste 90 de kilometri pe oră la munte. Vremea va intra într-un proces de răcire, care se va resimţi la început în regiunile intracarpatice, iar în zilele de sâmbătă şi duminică, în întreaga ţară, a precizat ANM.
În weekend, vremea va continua să se răcească, astfel că maximele nu vor depăşi 8 grade Celsius în timpul zilei, iar în timpul nopţii acestea se vor apropia de 0 grade. De săptămâna viitoare, mercurul din termometre va creşte, urmând ca temperaturile să revină la cele normale acestei perioade.
Astăzi, la Târgu Jiu, vremea se va menține rece, termometrele nu vor indica mai mult de opt grade Celsius și