Cu Papa Francisc, iezuiţii au în fine un Suveran Pontif care provine din rândurile lor. Relaţiile dintre membrii ordinului şi Vatican au fost însă adesea complicate. Care este istoria acestui ordin vechi de o jumătate de mileniu?

Compania lui Iisus este un ordin religios fondat în 1534 de Ignacio de Loyola şi alţi şase studenţi la Paris, mai exact pe colina Montmartre, pe care fusese martirizat Saint Denis. Compania va fi recunoscută de Vatican de-abia în 1540, de Papa Paul al III-lea.

Membrii companiei sunt numiţi iezuiţi şi au devenit cu timpul unul dintre primele trei ordine ale Bisericii Catolice, din punct de vedere al numărului membrilor săi.

Ca şi benedictinii, iezuiţii au reputaţia de a avea un nivel intelectual extrem de ridicat. Dacă celelalte ordine bisericeşti nu cer decât o formare de un an de zile înainte de a deveni preoţi, iezuiţii trebuie să facă studii superioare ani de zile: mai întâi filosofie, apoi ştiinţe şi în sfârşit teologie. Numai după ce predau încă cinci ani ceea ce au învăţat pot pretinde la preoţie.

"Exerciţiile spirituale"

Spiritualitatea companiei se bizuie pe "exerciţiile spirituale" redactate şi publicate de Ignacio de Loyola în 1548. Ele se caracterizează printre altele printr-o supunere strictă, în particular faţă de Papa de la Roma.

Problema este că de-a lungul secolelor, iezuiţii au devenit un soi de biserică în biserică. Generalul companiei–numele dat patronului ordinului-în post până la moartea sa, a fost poreclit uneori chiar "Papa negru". În cele cinci secole de existenţă, ordinul iezuiţilor a fost când folosit pentru simţul său politic, organizaţional şi doctrinal, când pus în carantină de responsabilii de la Vatican.

Extrem de influenţi în Orientul îndepărtat şi în Africa în secolele 17 şi 18, iezuiţii sunt în aceeaşi perioadă expulzaţi din Franţa, Spania şi Portugal