Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări de cod galben de vremea rea.
Prima este pentru intervalul 14 martie, ora 12, şi 15 martie, ora 10, în vestul, centrul şi nordul ţării, unde urmează a cădea precipitaţii sub formă de ploaie în cursul zilei de joi, care în noaptea de joi spre vineri se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. La munte va ninge. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi, izolat, îndeosebi în zona montană, se vor înregistra 50 l/mp.
Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55-70 km/h, iar la munte va sufla tare, cu peste 80-90 km/h. Ninsoarea va fi viscolită.
A doua avertizare este pentru intervalul 15 martie de la ora 10 şi până la ora 20, când vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală de 55-70 km/h, iar la munte va continua să sufle tare, cu peste 90 km/h. În Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi în nordul Moldovei, precum şi la munte, va mai ninge slab, dar viscolit.
Totodată se mai precizează că vremea va intra într-un proces de răcire, care se va resimţi la început în regiunile intracarpatice, iar în zilele de sâmbătă şi duminică, în întreaga ţară.