Șase sportivi de la Clubul Atletic și Liceul cu Program Sportiv Roman vor participa la finalele Campionatului Național de Atletism ale juniorilor III, toți cu șanse la medalii.
Școala romașcană de atletism va fi reprezentată de șase sportivi la întrecerile finale ale Campionatului Național de Atletism ale juniorilor III, competiție care se va desfășura în sala “Lia Manoliu” din București, sâmbătă și duminică, 16 și 17 martie. Cinci dintre ei sunt săritori la înălțime și lungime, iar unul va alerga, toți cu cotă mare la obținerea de medalie sau medalii, funcție de numărul de probe în care vor concura.
Alexandra Calistru, de la Clubul Atletic, pregătită de Elisabeta Baciu, își va testa potențialul de moment în probele de alergare pe distanțele de 400 și 800 de metri. Alexandra s-a clasat pe locul al doilea în etapa preliminară a campionatului național de acum două săptămâni, tot în București, în cursa de 800 de metri, cu timpul 2:22.93, ocazie cu care și-a îmbunătățit recordul personal cu mai bine de două secunde. “La juniori 3 ar fi, în acest moment, a cincea în țară, ținând cont că ea, născută în 1999, este în primul an la această grupă de vârstă, având adversare cu un an mai mari”, a spus Elisabeta Baciu. Vicecampioană națională anul trecut la gupa inferoară de vârstă, copii 1, Alexandra este în stare să urce pe podium și la juniori III.
Andrei Mărieș, David Ciuraru și Paul Pleșca este tripleta de la Clubul Atletic care, în urmă cu un an, performanță rară și de toată lauda, ocupa podiumul naționalelor la grupa mare de copii, la săritura în înălțime. Acum, toți trei sunt în primul an la juniori III. Cel mai în formă dintre ei se arată a fi elevul lui Iulian Corigă, Andrei, cel care, la concursul anterior, etapa I a campionatului național, a sărit 1,75 metri, record personal egalat cu care s-a clasat pe poziția secundă, la patru centime