Protest spontan la Spitalul “Doctor Alexandru Simionescu” din Hunedoara după ce managerul spitalului, doctorul Bende Barna, a fost demis într-o ședință extraordinară a Consiliului de adminstrație întrunit aseară. Motivul este raportul Curții de Conturi, potrivit căruia au existat nereguli la achiziția în leasing de aparatură medicală, în valoare de aproximativ 14 milioane de lei. Dispoziția de destituitre din funcție a fost emisă în această dimineață, iar contractul de management va înceta începând cu 18 martie. Decizia a fost comunicată în sala de amfiteatru a spitalului, iar peste 200 de medici, asistente, infirmiere și câțiva pacienți au protestat pe holuri față de această situație. Când Bende Barna a ieșit în mijlocul lor, îndemnându-i să se întoarcă la lucru, cei prezenți au scandat “Barna manager”, iar față de membrii Consiliului de administrație, “Rușine” și “Hoții”. Barna a fost întâmpinat cu aplauze, iar câteva dintre infirmiere chiar au lăcrimat.
Angajații spitalului care l-au susținut pe fostul manager spun că motivele demiterii acestuia sunt politice, mai ales că Barna a fost principalul contracandidat la alegerile locale al actualului primar, pedelistul Viorel Arion. Din Consiliul de administrație fac parte cinci persoane cu drept de vot, dintre care au votat trei pentru demiterea lui Barna. Doi dintre aceștia sunt consilieri locali, iar al treilea este reprezentantul Primăriei Hunedoara. Bende Barna spune că se gândește să conteset în instanță această decizie.
Primarul Viorel Arion spune că nu poate recupera prejudciul cauzat de achiziția controversată cu actuala conducere, susținând că are un raport în care se arată că managerul spitalului a fost cel care a făcut recomandări pentru aparate. Barna spune, pe de altă parte, că toate aparatele sunt necesare și că este prima investiție adevărată în ultimii treizeci de ani, având în vedere că