N-a fost război în toată puterea cuvântului, ieri, în ședința ordinară a CLM. Doar pe alocuri, duelul de opinii dintre reprezentanții Puterii locale și cei ai Opoziției s-a făcut simțit. Marele absent al momentului a fost primarul Gheorghe Falcă, plecat pentru moment din țară.
Doar un proiect de hotărâre a fost amânat, pentru a treia oară în vreme ce un altul s-a lovit de opoziția consilierilor USL și nu a mai trecut de vot. În restul cazurilor, unanimitatea a fost cuvântul de ordine atunci când a venit vorba despre aprobarea proiectelor de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței de ieri a CLM. Cei care au pus, însă, degetul pe rană au fost doi dintre participanții la ședința publică veniți din afara Palatului Administrativ.
Sindicaliștii Filarmonicii amenință cu greva
Cunoscută grație intervențiilor sale menite să pună Puterea pe gânduri, Ștefania Zăvoianu a opinat, în plenul ședinței de ieri, că Aradul ar trebui, mai degrabă, să concureze pentru titlul de „Capitala Europeană a noroaielor”, nicidecum pentru cel de „Capitală Culturală Europeană”. Decizia arădencei de a solicita luarea de cuvânt a intervenit în urma prezentării pe marginea proiectului privind „aprobarea Planului integrat de revitalizare a zonei protejate din municipiul Arad 2012”, proiect prezentat în debutul ședinței de doi arhitecți veniți din afara orașului. „Acest proiect de hotărâre este unul făcut «la rece», în care o serie de străzi din municipiu nu au fost cuprinse și susținut de specialiști care nici măcar nu sunt arădeni”, a explicat Zăvoianu. În ciuda intervenției susținute de aceasta cu argumente reale, proiectul de hotărâre a trecut cu unanimitate de voturi. Cel de-al doilea participant la ședința CLM de ieri care a reușit să le capteze interesul aleșilor locali a fost Mihai Dogaru, liderul Sindicatului Artiștilor Interpreți din Filarmonica Arad. Va fi grevă în