De la căderea lui Ceauşescu încoace, una dintre ideile care au circulat drept monedă curentă în opinia publică autohtonă a fost cea a „schimbării mentalităţilor“, pusă în relaţie cu mult dorita democratizare, cu un trai mai bun ş.a.m.d. În strînsă legătură cu această „schimbare a mentalităţilor“ se afla şi ideea primenirii clasei politice şi a ajungerii în funcţii de decizie a „tinerei generaţii“. Teza implicită şi explicită din spatele acestei idei: cînd „tinerii“ vor fi luat locul celor „bătrîni“, lucrurile vor începe să se schimbe în bine în România. Realitatea ne arată însă că speranţa a fost mai degrabă una deşartă. La mai bine de două decenii de la schimbarea de regim, o nouă generaţie de politicieni, formată în bună parte după 1989, s-a instalat în funcţii de putere. Aceste tinere elite politice pot fi considerate, fără teama de a greşi, produsul postcomunismului românesc. Desigur, tabloul generaţional este mult mai complex decît pot schiţa în jumătate de pagină de revistă, dar ideea de bază este că tabloul nu e atît de roz pe cît se spera cîndva.
Un tînăr politician, pe numele său Mihnea Boerescu, consilier judeţean în Giurgiu şi totodată proprietar de terenuri şi „mic dezvoltator imobiliar“, a publicat un aşa-zis anunţ de angajare, între timp scos de pe site-ul BestJobs (vizibil, însă, în continuare pe site-ul Realitatea). „Penibil“ ar fi un cuvînt mult prea blînd pentru a descrie textul în cauză, care este însă simptomatic pentru cum înţeleg mulţi dintre politicienii români, tineri ori ba, societatea, economia, politica, propriul lor rol în acestea ori raporturile angajator-angajat. Site-ul personal al lui Mihnea Boerescu îi completează portretul de samsar imobiliar, convins că e cît se poate de în ordine să fii şi dezvoltator imobiliar, şi consilier judeţean (ori fost consilier local în Bolintin Deal). Iar ca el mai sînt destui. Ca o parante
