Scandalul de la Biserica Sf. Mina din Constanţa este departe de a se încheia. Dimpotrivă, acesta a căpătat amploare. Pe de o parte, în caz s-a implicat şi poliţia. Pe de altă parte, Arhiepiscopia Tomisului a formulat o plângere penală împotriva reprezentanţilor Asociaţiei Sf. Mina. Aşa cum vă informam în ziarul de ieri, reprezentanţii Asociaţiei Sf. Mina au decis să închidă biserica de lemn din Tăbăcărie.
Gestul a fost făcut public şi printr-un comunicat de presă. La numai câteva ore de la emiterea sa, respectiv la 15.00, poliţiştii Secţiei 1 Constanţa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că biserica este închisă, iar pe una dintre uşile de acces este afişat un anunţ din care reieşea că lăcaşul de cult va fi închis temporar.
”Cu ocazia verificărilor efectuate la faţa locului s-a constatat faptul că uşile de acces în incinta lăcaşului de cult sunt încuiate şi atât personalul bisericesc, cât şi enoriaşii nu pot intra”, a precizat, ieri, Gelu Manolescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa.
Slujbele se ţin acum în faţa bisericii închise
Tot ieri, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au formulat o plângere penală faţă de reprezentanţii unei asociaţii private, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere, tulburare de posesie şi împiedicarea libertăţii cultelor, plângere ce a fost înregistrată şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa. Poliţiştii au demarat cercetările procedând la audierea în cauză a mai multor reprezentanţi ai lăcaşului de cult şi au fost efectuate activităţi de identificare a reprezentanţilor asociaţiei. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au depus la la Poliţia Constanţa documente care să sprijine plângerea înaintată împotriva Asociaţiei Sf. Mina. De asemenea, au anunţat că ieri s-a oficiat, ca în toate zilele de miercuri, Taina Sf. Maslu. Nu în biserică însă