Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep meciurile din semifinală

Publicat in Brasovul Tau, joi 14 martie 2013 ·

După trei săptămâni de pauză, echipa de hochei pe gheaţă, Corona Braşov va juca, începând de marţi, în semifinalele campionatului naţional. Braşovenii vor întâlni în această fază a campionatului, formaţia Steaua Rangers Bucureşti. Antrenorul braşovenilor spune că ar fi un dezastru, dacă formaţia pe care o conduce nu s-ar califica în finala campionatului. „Venim după o pauză destul de lungă în care nu am jucat niciun meci pentru că nu am reuşit să ne calificăm în play-off-ul Ligii Mol. Eu consider că am fost una dintre primele patru echipe din Liga Mol, dar din păcate am avut acea lună noiembrie în care am avut şi 11 jucători accidentaţi. Au mai fost şi ultimele rezultate când aveam impresia că toată lumea juca împotriva noastră. O să fie greu să ne intrăm în ritm, dar ne-am antrenat serios şi trebuie să ne calificăm în finală. Ar fi un dezastru dacă nu am reuşi să trecem de Steaua. Nu avem nevoie de clipuri motivaţionale. Cu siguranţă vom juca meciul cu Steaua cu casa închisă şi spectatorii ne vor motiva”, a spus Lindqvist. „Ne-am antrenat bine în ultimele trei săptămâni şi abia aşteptăm şi meciurile oficiale. Sperăm să încheiem disputa cu Steaua în trei meciuri. Noi suntem favoriţi şi nu concepem să nu ne calificăm în finală. Acolo şansele sunt egale”, a spus jucătorul Coronei, Levente Zsok. „Este greu să stai motivat după trei săptămâni în care nu ai jucat niciun meci. Nu cred că Steaua poate să ne pună probleme. În finală mereu este greu, dar şansele sunt egale”, a declarat şi Peter Robert. Semifinala cu Steaua se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. La primul meci, Corona nu se poate baza pe Hietamaki, Pisarenko şi Peter Robert.

După trei săptămâni de pauză, echipa de hochei pe gheaţă, Corona Braşov va juca, începând de marţi, în semifinalele campionatului naţional. Braşovenii vor întâlni în această fază a campionatului, formaţia Steaua Ranger

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicii specialişti în medicina fizică şi recuperatorie protestează joi, la Ministerul Sănătăţii

News.ro acum 2 ore
Medicii specialişti în medicina fizică şi recuperatorie protestează joi, la Ministerul Sănătăţii, faţă de un proiect de lege prin care vor fi substituiţi în circuitul pacientului de către fiziokinetoterapeuţi care primesc dreptul de decizie în actul

Video Rusia lansează un atac „masiv” cu rachete asupra rețelei energetice a Ucrainei. Sute de mii de oameni fără curent electric

Adevarul acum 17 minute
Rusia a lansat un atac „masiv” cu rachete asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, a declarat ministrul ucrainean al energiei. Herman Halushchenko spune că au fost introduse întreruperi de urgență. Explozii sunt raportate în mai multe orașe din

Donald Trump, întâlnire cu Mark Zuckerberg la Mar-a-Lago. Despre ce au vorbit cei doi. Șeful Meta „a fost foarte clar”

HotNews acum o ora
Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu Mark Zuckerberg, la reședința Mar-a-Lago. Întâlnirea a fost confirmată de reprezentanţii celor doi și a avut ca scop îmbunătățirea relației șefului Meta cu președintele ales, potrivit The New York Times. Zucke

Două cereri de anulare a alegerilor prezidenţiale, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituţională a României este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, clasaţi pe poziţiile 9 şi 12. Cele

Percheziții la două persoane bănuite a fi introdus 400.000 de dolari falși în bancomate, retragând ulterior lei „buni”

HotNews acum o ora
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) , împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității organizate – Oficiul Național Central pentru combaterea falsurilor de mo

Se împlinesc 35 de ani de la moartea lui Arsenie Boca. Legendele și controversele despre cum s-a sfârșit viața "Sfântului Ardealului"

Ziare.com acum 3 ore
Joi, 28 noiembrie, se împlinesc 35 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, considerat una dintre marile personalități ale ortodoxiei românești. Mănăstirea Prislop, locul unde este înmormântat călugărul, a devenit de-a lungul anilor un loc de p

CSAT se reunește joi la Palatul Cotroceni. Analiza unor posibile riscuri la adresa securității naționale, pe agendă

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, de la ora 14.00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află „analiza unor posibile

(P) Votul din 1 decembrie este despre continuarea plafonării la energie, pentru a bloca planurile celor care vor triplarea facturilor

News.ro acum 14 ore
Deciziile politice din următoarea perioadă vor influenţa direct nivelul de trai al cetăţenilor. Fără PSD la guvernare, liberalizarea pieţei de energie şi eliminarea măsurilor de plafonare ar putea duce la creşteri dramatice de până de trei ori mai m

Poluarea aerului cauzată de incendii este asociată cu 1,5 milioane de decese pe an la nivel mondial - studiu

News.ro acum 4 ore
Poluarea aerului cauzată de incendii este legată de peste 1,5 milioane de decese pe an la nivel mondial, majoritatea fiind înregistrate în ţările în curs de dezvoltare, potrivit unui studiu, publicat joi în The Lancet, care acoperă perioada 2000-201

Arabia Saudită ar putea să se alăture proiectului avionului de luptă GCAP, al Italiei, Marii Britanii şi Japoniei

News.ro acum 5 ore
Parteneriatul dintre Italia, Marea Britanie şi Japonia pentru dezvoltarea unui avion de luptă de ultimă generaţie, în cadrul programului Global Combat Air Programme (GCAP), ar putea fi extins pentru a include şi Arabia Saudită, a declarat miercuri m

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

0°/9°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°