Un bărbat de 32 de ani, din Suharău, a ajuns marţi seară la Spitalul Dorohoi, cu o ureche tăiată şi înjunghiat în gambă, după ce ar fi fost atacat de fostul cumnat. El a fost supus imediat unei intervenţii chirurgicale în care medicii i-au suturat pavilionul urechii şi i-au igienizat plaga de la picior. „Pacientul a fost diagnosticat cu plagă tăiată ureche stângă şi plagă înţepată gambă stângă. Mai avea pe corp şi echimoze specifice unei agresiuni”, a declarat Valerian Andrieş, managerul Spitalului Dorohoi.
Petru M. le-a declarat poliţiştilor că agresorul este Gheorghe A., fostul cumnat, cu domiciliul în aceeaşi comună, care marţi a venit la locuinţa lui şi a făcut scandal pe motiv că fosta lui soţie, sora victimei, este găzduită acolo.