Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raziile şi controalele poliţiştilor ieşeni se înmulţesc

Publicat in Flacara Iasului, joi 14 martie 2013 ·

Activitatea de control a angajaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi a fost mai vizibilă, în primele două luni ale acestui an, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2012. În lunile ianuarie şi februarie 2013, conducerea IPJ Iaşi a dispus organizarea a 14 razii, faţă de 11, desfăşurate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Un trend ascendent a fost înregistrat şi în cazul controalelor directe, unde creşterea a fost de 39% (de la 2.750 la 3.824 de controale). Poliţiştii ieşeni au desfăşurat, în primele două luni ale acestui an, 466 de acţiuni cu efective lărgite (cu 38% mai mult faţă de anul trecut) şi 110 de intervenţii rapide – faţă de 84 de astfel de acţiuni realizate în 2012. Cele mai bune rezultate au fost înregistrate în cazul infracţiunilor descoperite cu ocazia acţiunilor de prevenire, datele statistice indicând o creştere de la 350 la 562 de fapte, adică de 61%. Din aceste infracţiuni sesizate în primele două luni ale acestui an, 515 au fost flagrante, cu 79% mai multe faţă de anul trecut. Numărul de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii ieşeni, în lunile ianuarie şi februarie 2013, este cu 49% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a lui 2012, când au fost date 14.829 de amenzi. Datele privind criminalitatea stradală indică o scădere a numărului infracţiunilor de acest gen cu 27% – de la 161 de fapte, în primele două luni din 2012, la 205, anul acesta. Activitatea de control a angajaţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi a fost mai vizibilă, în primele două luni ale acestui an, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2012. În lunile ianuarie şi februarie 2013, conducerea IPJ Iaşi a dispus organizarea a 14 razii, faţă de 11, desfăşurate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Un trend ascendent a fost înregistrat şi în cazul controalelor directe, unde creşterea a fost de 39% (de la 2.750 la 3.824 de controale). Poliţişti

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest pe Autostrada A1: Trafic blocat pe sensul Pitești – București de un șofer de camion

Mediafax acum 24 minute
Acțiunea de protest a fost sprijinită de un alt camion, ambele vehicule fiind ulterior mutate pe banda de urgență pentru deblocarea traficului. Blocajul a afectat zeci de autoturisme care nu au mai putut înainta. La fața locului au intervenit echipa

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum o ora
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 2 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tânăr de 21 de ani, rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână / Cabanierii avertizează că în zonă sunt 6-8 câini din rasa ciobănesc kangal

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr de 21 de ani a fost rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână. El a fost transportat la baza muntelui de cabanieri şi salvamontişti. Cabanierii avertizează

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum 15 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum 31 minute
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Tragedie! O tânără a murit, iar alți trei tineri au fost răniți într-un accident cumplit

Botosani News acum 48 minute
O tânără de 20 de ani a murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat IPJ Neamţ. „Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit în afara autot

Coaliţia de guvernare din Japonia riscă să piardă majoritatea în Camera Superioară, arată un exit-poll

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Coaliţia aflată la guvernare în Japonia este pe cale să piardă majoritatea în Camera Superioară, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, în cadrul alegerilor de duminică, transmite agenț

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°