Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roger Federer şi Rafa Nadal se vor întâlni pentru prima oară în ultimul an

Publicat in Antena 3, joi 14 martie 2013 ·

Una dintre cele mai mari rivalităţi din istoria sportului, Roger Federer vs. Rafa Nadal, îşi va consuma cel de-al 29-lea episod în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells.

Va fi pentru prima oară în ultimul an când cei doi foşti lideri mondiali se vor întâlni şi doar a doua oară în istoria confruntările dintre ei când meciul se desfăşoară înaintea semifinalelor.

Precedentul a avut loc în 2004, la Miami, acela fiind chiar primul duel direct între Federer şi Nadal. Câştig de cauză a avut spaniolul, care, la doar 17 ani, se afla la începutul ascensiunii sale care l-a dus până pe primul loc al clasamentului ATP.

De atunci, cei doi s-au întâlnit de 28 de ori, bilanţul fiindu-i favorabil lui Nadal, care s-a impus de 18 ori, faţă de cele 10 victorii ale elveţianului. 19 dintre aceste meciuri au fost finale, de opt ori în turnee de Grand Slam.

Faptul că meciul dintre Federer şi Nadal se dispută înaintea semifinalelor se explică prin absenţa prelungită a spaniolului din circuit, cauzată de o accidentare la genunchi, care a dus la căderea sa până pe poziţia a cincea a ierarhiei mondiale.

Ca un amănunt interesant, ultima confruntare dintre cei doi jucători a avut loc tot la Indian Wells, în semifinalele de anul trecut, când Federer a câştigat, pentru a-şi trece apoi în palmares al patrulea titlu la acest turneu.

Deşi meciurile dintre Federer şi Nadal au fost mereu imprevizibile, ibericul este de părere că nu a ajuns încă la nivelul necesar pentru a-şi învinge rivalul: „Meciul a venit prea devreme şi nu voi merge cu sentimentul că pot juca cu el în condiţii egale. Acum două săptămâni nici nu credeam că pot juca aici. E un rezultat fantastic că am ajuns în sferturi, aşa că vom vedea ce va fi”.

De la revenirea sa în circuit, Nadal a câştigat două din cele trei turnee la care a jucat, în celă

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 44 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°