Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PREMIERĂ ÎN JUSTIŢIE. Două judecătoare corupte, PERCHEZIŢIONATE CORPORAL. Una dintre ele SOLUŢIONA dosarul lui Dan Voiculescu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 martie 2013 · ·

PRIETENELE INTERLOPILOR. Două judecătoare de la Tribunalul București sunt reținute pentru corupție. Ele sunt acuzate de luare de mită și trafic de influență în formă continuată, care ar fi în valoare de 150.000 euro. CSM a autorizat PERCHEZIȚII CORPORALE și domiciliare, precum și reținerea și arestarea lor. Ele vor fi duse la instanță cu propunerea de arestare preventivă

1 /.

Update 18.30 Potrivit DNA, în cursul lunii ianuarie 2013, Sorin Vasilescu, în calitate de grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti, a primit suma totală de 5.000 de euro de la Răducan Ileana Alina, avocat în Baroul Dolj (3.500 de euro) şi Petre Daniel-Costel, avocat în Baroul Bucureşti (1.500 euro), pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a manipula sistemului informatic de înregistrare a cauzelor penale, astfel încât cauza penală privind recursul declarat de Nuţu (fost Staicu) Dinel împotriva unei încheieri de menţinere a stării de arest preventiv să fie repartizată la un complet din care făceau parte şi inculpatele Dinu Viorica şi Costache Antonela Anemary.

Șpaga se împărțea

În acelaşi context, iSorin Vasilescu Sorin, în baza unei înţelegeri cu Antonela Costache, a pretins de la Ileana Răducan, avocat în Baroul Dolj, suma totală de 150.000 de euro, din care 50.000 de euro pentru sine iar 100.000 de euro pentru Costache Antonela Anemary, care, la rândul său, urma să împartă aceşti bani cu ceilalţi membri ai completului. La rândul său, Viorica Dinu, prin intermediul lui Costache și a lui Vasilescu, a acceptat promisiunea remiterii sumei de 150.000 euro de către Răducan Ileana Alina.

Alți 60.000 de euro de la fratele lui Dinel

Totodată, pentru a determina pe judecători să dispună punerea în libertate a fratelui său Nuţu (fost Staicu) Dinel, Marian Staicu a datlui Petre Daniel Costel suma de aproximativ 60.000 euro. Din aceşti bani, aproximativ 10.000 eur

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°