Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Macovei ocoleşte Constanţa

Publicat in Observator de Constanta, vineri 15 martie 2013 ·

Până la alegerile interne pentru noua structură de conducere a P.D.L. au mai rămas doar zece zile, timp în care cei trei candidaţi – Elena Udrea, Monica Macovei şi Vasile Blaga – străbat organizaţiile din întreaga ţară pentru a-şi transmite mesajul pentru un nou mandat. Într-o perioadă grea pentru P.D.L., când procentele sunt cu mult mai puţine, românii alegând să taxeze proasta guvernare a P.D.L.-ului de până anul trecut, candidaţii promit revenirea şi creşterea în sondaje şi, de asemenea, o nouă guvernare a democrat-liberalilor.

La Constanţa au venit, până acum, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, care şi-a prezentat moţiunea în faţa a aproximativ 200 de pedelişti, dar şi actualul preşedinte al P.D.L., Vasile Blaga, fost preşedinte al Senatului în Guvernul Boc. Pe Blaga l-au ascultat în jur de 800 de oameni aduşi de Organizaţia Constanţa a P.D.L. condusă de către senatorul Gigi Chiru, care a şi semnat pentru moţiunea liderului democrat-liberal.

Cea care nu şi-a anunţat până acum participarea la o dezbatere pe tema moţiunii este fostul ministru al Justiţiei, cunoscut apropiat al preşedintelui Traian Băsescu, europarlamentarul Monica Macovei. Reprezentanţii P.D.L. Constanţa au declarat pentru „Observator“ că aceasta nu a trimis nicio adresă prin care să-şi exprime intenţia de a veni la malul mării pentru prezentarea moţiunii, însă dau asigurări că, dacă aceasta va dori să ajungă printre democrat-liberalii constănţeni, atunci sigur vor organiza o astfel de întâlnire, aşa cum s-a întâmplat şi cu Udrea şi Blaga. Amintim că termenul-limită până la care moţiunile pot fi discutate şi dezbătute este cu trei zile înaintea alegerilor interne, respectiv până pe 20 martie.

Convenţia Naţională de alegeri din P.D.L. se desfăşoară în data de 23 martie, la Romexpo, şi reuneşte 500 de delegaţi. De la Organizaţia Constanţa vor merg

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 9 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°