Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kiwi Finance a intermediat anul trecut credite de 42,8 mil. euro

Publicat in Curierul, joi 14 martie 2013 ·

Kiwi Finance a intermediat anul trecut credite în valoare de 42,8 milioane euro, în scădere cu 28,6% faţă de 2011, în condiţiile în care numărul clienţilor a avansat cu 33%, principalul motiv fiind accesarea de finanţări cu sume mai mici pe fondul restricţionărilor aplicate de BNR. În 2011, compania a intermediat credite în valoare totală de 60 milioane de euro. "Solicitările de credite au crescut anul trecut cu aproape 35%. Considerăm că această tendinţă se va păstra şi în 2013, nu vedem premise pentru o schimbare la nivelul cererii. Din analiza noastră, în prezent deţinem o cotă de piaţă de aproape 2,6% din totalul creditelor noi acordate în sistemul bancar şi avem o ţintă de 3% în 2013", a declarat, ieri, directorul general al Kiwi, Anca Bidian, într-o conferinţă de presă. Cifra de afaceri a brokerului de credite s-a redus anul trecut cu o treime, la patru milioane de lei. Compania a trecut din nou pe pierdere, după ce în anul precedent înregistrase profit, pe fondul unor investiţii în deschiderea a două noi sucursale şi achiziţia unei platforme IT, care au totalizat circa 50.000 de euro. Astfel, reţeaua firmei a ajuns la 33 de sucursale şi francize, cu 150 de consultanţi. Dintre cele 4.127 de împrumuturi acordate în 2012, 60% au fost finanţări cu garanţii imobiliare standard, 14% împrumuturi prin programul Prima Casă şi 26% credite de nevoi personale.

În ceea ce priveşte valuta de împrumut, 96% dintre clienţii care au accesat credite garantate cu ipotecă în 2012 au preferat euro, iar 98% dintre clienţii creditelor de nevoi personale au solicitat împrumuturi în moneda naţională. "Piaţa s-a mai maturizat, acum clienţii analizează şi compară oferte sau caută mult mai des soluţii de refinanţare pentru reducerea ratelor. În acelaşi timp, soluţiile au devenit mult mai complexe", a spus Bidian.

Pentru acest an, Kiwi îşi propune să revină la rezultatele

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 34 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 54 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Shkendija – FCSB din Champions League nu va fi transmis la tv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare După o calificare lipsită de glorie cu campioana din Andorra, FCSB va da peste Shkendija (Macedonia de Nord) în turul doi preliminar al Champions League. Manșa tur, din deplasare, nu va fi transmisă

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India,

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/33°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°