Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concursul Internaţional de Canto „Maeştrii artei lirice”

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 14 martie 2013 ·

Opera Naţională Bucureşti (ONB) organizează, în intervalul 24 - 31 martie a.c., cea de-a V-a ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Maeştrii artei lirice”.

Ediţia din acest an poartă numele celebrei mezzo-soprane Zenaida Pally

Dacă primele patru ediţii au fost dedicate sopranelor Magda Ianculescu, Arta Florescu, baritonului Petre Ştefănescu-Goangă şi tenorului Valentin Teodorian, ediţia din acest an poartă numele celebrei mezzo-soprane Zenaida Pally.

Concursul are ca obiectiv descoperirea şi lansarea celor mai valoroase voci lirice ale tinerei generaţii.

Participanţii pot proveni din categorii diverse: cântăreţi, solişti sau corişti din instituţiile muzicale, studenţi ai institutelor superioare de muzică, tinere talente cu pregătire profesională din România şi din străinătate.

Sunt admişi concurenţi cu vârste cuprinse între 20 şi 32 ani (pentru voci feminine) şi între 20 şi 34 ani (pentru voci masculine), ani împliniţi până în data de 31 martie 2013.

Înscrierile la concurs se fac online până pe data de 17 martie 2013

În privinţa candidaţilor din provincie şi din străinătate, ONB poate asigura gratuit prezenţa unui pianist acompaniator, la cerere, pentru concurenţii care își exprimă această opțiune în formularul de înscriere. Pentru cei care doresc să participe cu propriul pianist acompaniator, organizatorul nu acoperă costurile aferente.

Înscrierile la concurs se fac online, completând formularul postat pe site-ul instituţiei organizatoare www.operanb.roşi expediindu-l împreună cu documentele necesare pe adresa de e-mail directia.artistica@operanb.ro până pe data de 17 martie 2013.

Opera Naţională Bucureşti (ONB) organizează, în intervalul 24 - 31 martie a.c., cea de-a V-a ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Maeştrii artei lirice”.

Ediţia din acest an poartă numel

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 8 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 5 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 5 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 6 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°