Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestaţii împotriva austerităţii la Bruxelles, în marja summitului UE

Publicat in Flacara Iasului, joi 14 martie 2013 ·

Sindicatele europene organizează manifestaţii împotriva austerităţii, astăzi, la Bruxelles, cu scopul de a transmite un mesaj şefilor de stat şi de guvern care se reunesc pentru un summit consacrat relansării, relatează AFP. Câteva mii de persoane sunt aşteptate joi după-amiaza la acest miting, care nu este prezentat ca o manifestaţie de masă, în Parcul Centenarului, situat la câteva sute de metri de clădirea Consiliului European, unde se va ţine summitul celor 27 de state UE, joi şi vineri. Reprezentanţi germani, francezi, belgieni, portughezi şi spanioli vor fi prezenţi la reuniunea ce se va desfăşura în urma unui apel lansat de către Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES), care numără 85 de organizaţii şi 10 federaţii din 36 de ţări. "Vom cere o schimbare. Austeritatea trebuie abandonată din cauza consecinţelor dezastruoase pe care le-a cauzat economiei. Ocuparea forţei de muncă, mai ales ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor, este prioritatea", afirmă CES în apelul său. "Sindicatul european nu mai este singurul care o spune (...). Uniunea Europeană are nevoie de politici îndrăzneţe, sprijinite de buget, în favoarea relansării, investiţiilor şi creării locurilor de muncă durabile", adaugă CES. Manifestanţii încearcă astfel să exercite o presiune asupra summitului, al cărui obiectiv anunţat este de a relansa şi de a face mai competitivă economia europeană, în timp ce ţările cele mai fragile din zona euro, precum Grecia, Portugalia sau Italia, se confruntă cu recesiunea. Peste 200 de salariaţi ai companiei ArcelorMittal ar trebui să se alăture reuniunii, pentru a apăra viitorul siderurgiei în Europa, a anunţat David Camerini, un delegat sindical al combinatului din Liege, puternic afectat de restructurări. Ultima manifestaţie a salariaţilor de la ArcelorMittal s-a soldat cu ciocniri cu forţele de ordine, la 6 februarie, în faţa Parlamentului European (PE

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 58 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°