Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cântăreaţa cu lăuta, exponatul lunii la Muzeul de Artă

Publicat in Obiectiv Tulcea, joi 14 martie 2013 ·

*Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea vă invită la Muzeul de Artă pentru a viziona Exponatul Lunii Martie: tabloul Cântărea­ța cu lăuta, de Theodor Aman

Personalitate complexă, pionier al impresionismului și gravurii în România, Theodor Aman s-a născut pe 20 martie 1831, la Câmpulung Muscel, tatăl său fiind macedonean iar mama grecoaică. A studiat la Craiova cu pictorul Constantin Lecca iar la București l-a avut ca profesor pe Carol Wallenstein. La Paris studiază cu Michel Drolling și Francois Picot. A fost un mare admirator al lui Watteau, Rubens, Delacroix, Ingres, Courbet, Couture.

Extrem de prolific (3000 de lucrări), a pictat portrete, naturi statice, peisaje, autoportrete și scene istorice și de bătălie. Pe lângă pictură, arhitectura, muzica, gravura și literatura i-au suscitat interesul. A contribuit la îmbunătățirea statutului artistului în societatea românească, prin fondarea Universității de Belle Arte din București, în 1864. Moare la București, în 1891, la 60 de ani.

Aparținând generației de la 1848, idealurile revoluției și-au lăsat amprenta asupra creației sale artistice. La Paris, se împrietenește cu Iscoveanu, Bolintineanu, Bolliac, iar Nicolae Bălcescu îi sugerează concepția patriotică în artă. Ca pictor, a participat la asediul de la Sevastopol și la bătălia de la Alma (Crimeea). Tabloul Bătălia de la Oltenița, cumpărat de sultan la Constantinopol, este acela care i-a prilejuit călătoria din 1854 în Orient. Impresia puternică lăsată de peisajele pitorești și de obiceiurile ciudate s-a reflectat în desenele sale de atunci și în unele tablouri de mai târziu, printre care se numără și Cântăreața cu lăuta.

*Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea vă invită la Muzeul de Artă pentru a viziona Exponatul Lunii Martie: tabloul Cântărea­ța cu lăuta, de Theodor Aman

Personalitate complexă, pionier al impresionismului și gr

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 16 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 45 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 2 ore
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 3 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°