Artista s-a implicat în campania "Doar optimismul este contagios" realizată de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APPA) şi a lansat clipul piesei "Ia-mă de mână".
Delia devine astfel prima cântăreaţă din România care sprijină bolnavii de psoriazis.
"Am primit cu suflet drag propunerea celor de la APPA de a susţine, prin această melodie, bolnavii, în lupta lor de zi cu zi cu discriminarea, izolarea şi prejudecăţile celorlalţi.
Mai ales că am o prietenă care se confruntă cu această boală şi ştiu ce probleme are.
Nu puţine sunt situaţiile de viaţă când este marginalizată sau chiar exclusă de ceilalţi, ceea ce sunt convinsă că li se întâmplă şi altor persoane cu psoriazis.
Prin această melodie, vreau să transmit tuturor mesajul că sunt alături de ei şi îi îndemn să fie optimişti", a mărturisit vedeta.
Videoclipul s-a bazat pe ideea că boala nu este transmisibilă prin atingere sau prin orice altă formă de contact. Melodia "Ia-mă de mână" a fost lansată în toamna lui 2012, versurile fiind compuse de către pacienţi cu psoriazis, selectaţi în urma unui concurs desfăşurat pe pagina de Facebook a APPA.
(A.T.) Citeste despre: delia matache , videoclip , piesa , ia-ma de mana , psoriazis , bolnavi vezi comentariile