Ce mai face gaborii de proximitate ¤Dom’le, chiar că nice nu mai credeam că or să mai găsească cineva fie şi urme uşoare din statuile lăbuite prin palmare, da’ gaborimea nu şi nu, s-a încăpăţânat să-i găbjească pe gugumanii care s-or lăcomit şi or exagerat cu golănia, probând un zel abraş pe care era poate mai cuşer să-l arate preventiv. Decât că poliţiştii locali era mult prea ocupaţi să facă planu’ la amenzi, alergând dupe cei care-şi plimbă câinii fără de lesă, mătură, pungă şi făraş, să strângă chiar toţi rahaţii de prin urbe, deşi la o adică, uitându-ne noi la toate organile, am pune pariu că nu prea încape. Necazu’ e că statuile e făcute acum mai mult decât arşice şi e greu de crezut că le mai poate reconstitui cineva cum or fost pe vremurile când lumea mai avea decât o brumă de reşpect în dotare. Sigur că ne-am convins şi noi că n-are Premăria nice o treabă cu performanţele poliţiei locale de promiscuitate, cum zicea pe vremuri un catindat de-o fost esmatriculat până şi de la doctoratu’ scris de alţii, da’ poate că neşte demiteri de obrăzete n-ar pica chiar rău opiniei publice... Lăbuitorii merg la pont, nu la poante ¤Da’ dupe ce ne-a mai trecut sictireala referitoare la cât de naşpa s-or ticăloşit lumea, am mai cugetat cu oarecare tâlc cum că, dacă nema’ putirinţă, ce mai chichiriz gâlceavă, cum că poate că şi manglitorii are logica lor, dacă altfel nu putea să-i atenţioneze pe baroni şi baroneţi că e şi groasă şi lată, nu prea mai e nemic de lăbuit prin palmare şi, la rigoare, de nu s-o putea altfel, se trece la şmenozeli mai haiduceşti. Drept pentru care s-ar putea ca colecţia de ceasuri de multe zeci de mii de euroi a unui prea onest pemărete care a tot adunat din amărâta leafă de mereu bugetar destul de-o vilă, maşini de fiţe şi alte acareturi, să nu se simtă prea bine. Ca şi colecţia de bijuterii şi tablouri ale unui prea censtit menistru, strânse cu s