Ignorând poziţia multor state europene legată de gazele de şist, România şi-a anunţat încă de acum trei ani intenţia de a da licenţe de exploatare. Printre zonele programate pentru exploatare prin fisurare hidraulică a rocilor se numără şi cinci locaţii din Timiş. Cum era de aşteptat, în judeţ au apărut şi primele scandaluri şi controverse legate de acordarea de licenţe şi prospecţiuni vizând exploatarea gazelor de şist.
Prospecţiuni cu scandal, la Sânmihaiu Român
Prospecţiunile legate de eventuale exploatări de gaze de şist făcute, zilele trecute, în zona Sânmihaiu Român i-au iritat pe localnici, nemulţumiţi şi de faptul că, la sfârşitul luniii februarie, Consiliul Local votase o hotărâre prin care era autotizată efectuarea de prospecţiuni, de către Prospecţiuni S.A. Primele demersuri realizate în acest sens au generat un val de nemulţumiri, care a făcut ca Primăria Sânmihaiu Român să revoce hotărârea de Consiliu Local adoptată anterior.
“Într-adevăr, printr-o hotărâre de Consiliu Local s-a aprobat efectuarea de prospecţiuni. Ulterior, au existat presiuni mari din partea cetăţenilor, care au reclamat că s-ar fi intrat inclusiv pe proprietatea lor, fără să li se ceară acordul. În urma acestor semnale, Consiliul Local Sânmihaiu Român a anulat hotărârea aprobată anterior, prin care se autoriza efectuarea de prospecţiuni”,spune primarul comunei Sânmihaiu Român, Viorel Bara.
Reacţii anti-exploatare de gaze de şist şi la Buziaş
Vizată de exploatările de gaze de şist este şi zona Buziaş. Fiind considerate unele dintre cele mai poluante forme de extracţie de resurse minerale, Primăria Buziaş a anunţat că se opune oficial exploatării gazelor de şist în zonă. După cum au atras atenţia şi unii activişti ecologişti timişoreni, staţiunea Buziaş însăşi ar putea fi în pericol, dacă acest gen de exploatări, aprobate în zo