Michaela Niculescu, cunoscută tuturor sub numele „Mica” încă din perioada difuzării emisiunii „Abracadabra”, a murit joi după amiază, la Spitalul Fundeni din Bucureşti.
Tânăra în vârstă de 31 de ani fusese internată la mijlocul lunii ianuarie la Spitalul Universitar, fiind transferată la Fundeni după ce boala de care suferea de un an s-a agravat.
Vestea morţii Michaelei i-a îndurerat nu numai pe apropiaţii acesteia, dar şi pe cei care au cunoscut-o doar prin intermediul micului ecran. La doar câteva minute de la anunţul decesului, pe pagina sa de Facebook au fost postat numeroase mesaje prin care oamenii şi-au arătat dragostea pentru Mica şi au transmis condoleanţe familiei.
„<<În viaţa de dincolo de mormânt, în acea lume minunată în care nu va mai fi nici boală, nici întristare, nici suspin, Domnul ni-i va reda pe vecie pe toţi cei pe care îî plângem şi cărora El le-a dăruit viaţa veşnică.>>. (...) Dumnezeu să te aibă în pază, să te ierte, Mica... De acum înainte eşti îngeraş”, a scris un utilizator al reţelei sociale.
„Odihneşte-te în pace, Mica! Ne vei lipsi de-a pururi!”, a scris altcineva.
„(...) Tocmai am aflat că Michaela Niculescu, o fiinţă deosebită, a decedat... Mica noastră prietenă, să fii bună şi iubitoare şi acolo unde te-ai dus. Să fii la fel cum te-am cunoscut aici. Ştiu că-ţi va fi mai bine, dar mi-e tare greu să accept pierderea ta”, se arăta într-un alt mesaj.
„Mica, mi-ai luminat copilăria şi ai fost o fiinţă extraordinară. Sper că acolo unde eşti îi poţi auzi şi vedea pe cei care îţi vor simţi lipsa. Cu sincere regrete, Ionuţ.”
Michaela Niculescu (Mica) a renunţat la lumea artistică după rolul din Abracadabra, a urmat Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine şi a obţinut două doctorate, la Oxford şi Viena. După ce a lucrat ca traducător, redactor şi producător la Humanitas, a devenit lector univers