Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, arhiepiscop de Buenos Aires, a devenit miercuri cel de-al 266-lea papă al Bisericii Catolice, succedându-i papei emerit Benedict al XVI-lea, a cărui retragere a intrat oficial în vigoare la 28 februarie, informează EFE.
Bergoglio s-a născut la 17 decembrie 1936 în capitala argentiniană, într-o familie de italieni formată din Mario Bergoglio, un angajat al căilor ferate, şi Regina.
Jorge Mario Bergoglio a crescut în Buenos Aires, a învăţat în capitala argentiniană şi şi-a luat diploma de tehnician chimist, însă la scurt timp după absolvire a ales haina preoţească, decizie care l-a făcut să se înscrie la seminarul Villa Devoto, din Buenos Aires.
În 1958, Bergoglio a activat în ordinul Compańía de Jesús (Societatea sau Compania lui Iisus, ordinul iezuiţilor, aflat în serviciul direct al papei - n.r.), mutându-se la Santiago de Chile, unde a urmat studii umanistice, iar în 1964 s-a întors la Buenos Aires pentru a se dedica studiului literaturii şi psihologiei, la colegiul El Salvador.
A studiat teologia între 1967 şi 1970 la Facultatea de Teologie a colegiului San José, în San Miguel de Tucumán (nordul Argentinei).
Sacerdoţiul său a început la 13 decembrie 1969, an în care îl găsim în Spania, la Universitatea Alcalá de Henares din Madrid, unde a predat în numeroase colegii, seminarii şi facultăţi. În 1972 s-a întors în Argentina.
În perioada 1980-1986, Bergoglio a fost profesor la Facultatea de Teologie din San Miguel şi rector al colegiului Facultăţii de Filosofie şi Teologie.
În 1986 a revenit în Europa, mai precis în Germania, pentru a-şi finaliza teza de doctorat, însă a fost transferat în oraşul Córdoba pentru a activa ca director spiritual şi confesor al ordinului Societăţii lui Iisus.
Numirea sa ca epis