Prin acest lucru ar dispărea nevoia părinţilor de a cere scutiri pentru copiii lor de frica notelor mici
Zeci de părinți se prezintă la medicul de familie pentru a cere scutire de la ora de sport pentru copii. Președintele Asociației Medicilor de Familie din județul Covasna, Lucia Șereș, spune că motivul principal este frica părinților ca nota de la ora de educație fizică să nu strice media copiilor.
„Cea mai bună soluție ar fi ca elevii să nu primească note la ora de sport, astfel ar putea fi motivați. Copiilor le face plăcere să alerge, să se joace, dar sunt stresați de normele prea grele pe care nu toți le pot efectua. Dacă nu s-ar da note la educație fizică, cred că nu ne-am confrunta cu această problemă a scutirilor” – a declarat Lucia Șereș. Medicul spune că problema o constituie percepția părinților, care pe lângă lipsa mișcării, nici nu au grijă de alimentația sănătoasă a copiilor. „Dacă un copil are burtă, este supraponderal, părinții spun că arată bine, iar dacă este mai sprinten și mai subțire, spun că este foarte slab și trebuie îndopat pentru a se îngrășa. Părinții, dar nici grădinițele nu au grijă ca cei mici să aibă parte de o alimentație sănătoasă, am văzut la unități de învățământ preșcolar cum înainte de a pleca de la grădiniță, copilul primește corn cu ciocolată, ciocolată sau napolitană în loc de un fruct. Din moment ce adultul îi oferă copilului dulciuri, normal că acela nu va dori să mănânce un fruct” – este de părere medicul de familie.
Dr. Șereș doreşte să facă o propunere Inspectoratului Școlar al județului Covasna cu privire la problema scutirilor și le va cere celor vizați să renunțe la notarea elevilor la disciplina Educație fizică și sport.
Prin acest lucru ar dispărea nevoia părinţilor de a cere scutiri pentru copiii lor de frica notelor mici
Zeci de părinți se prezintă la medicul de familie pent