Procesul de regionalizare a României este deocamdată unul netransparent, departe de consultarea publică și mai mult de decizia politică.

În mod firesc, regionalizarea nu poate fi făcută decât în urma unor studii de impact asupra comunităților, a consultării societății civile și nu în ultimul rând a mediului de afaceri. În toate țările europene, regionalizarea s-a făcut etapizat și a durat mai mulți ani. Este știut faptul că există mai multe tipuri de regionalizare administrativă.

Prima întrebare care se pune: de ce este necesară regionalizarea? Pentru a obține mai multe fonduri europene sau pentru un mod de guvernare mai eficient, ca decizia politică să fie mai aproape de cetățean? Dacă ar fi să judecăm regionalizarea doar prin prisma celor care spun că aceasta este necesară doar pentru accesarea fondurilor europene, atunci este clar că va fi un eșec, deoarece există din anul 2005, opt Agenții de Dezvoltare Regională care și-au dovedit în mare parte…ineficiența!

Singurul argument logic ar fi, descentralizarea administrativă şi debirocratizarea, ca prim pas spre reforma statului. Însă, politizarea procesului de regionalizare nu va duce decât la creşterea birocraţiei şi intensificarea corupției, prin recompensarea clientelei de partid. Astfel, legăturile de afaceri între politicieni/funcționari publici locali/regionali și clientela de partid vor fi mai apropiate, iar procesul de achiziții și lucrări publice va fi expus mai mult fenomenului de corupție. Există de asemenea riscul “feudalizării”, prin delimitarea clară a clanurilor politice și a teritoriilor dominate de cunoscuții ”baroni” locali. Pentru cetățean, există riscul ca birocrația să se intensifice, prin suprapunerea atribuțiilor unor instituții publice, pe domenii tehnice, financiare, în raport cu deciziile locale. Mai mult, se vor putea ivi dispute între comunitățile diverselor județe apar