Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedepse reduse pentru ieșeni acuzați de înșelăciune

Publicat in Flacara Iasului, joi 14 martie 2013 ·

Doi ieșeni acuzați că au făcut matrapazlâcuri au scăpat de o parte dintre pedepse. Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis recursurile formulate de Pavel Pântea și Florin Crudu și au decis diminuarea pedepsei primului la patru ani și șase luni de detenție, iar a celui de-al doilea – la trei ani și șase luni de închisoare. De asemenea, instanța a înlăturat dispoziţia privind obligarea celor doi inculpaţi la plata, în solidar, către o parte civilă a sumei de 10.000 de euro, cu titlu de despăgubiri civile. Inițial, Pavel Pântea a fost condamnat la cinci ani și opt luni de detenție, Florin Crudu a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, iar nepotul primului – Ionuț Hordilă – de zece luni de închisoare, cu suspendare. Povestea acestui dosar a pornit de la un apartament care ar fi fost achiziționat prin șantaj de cei trei acuzați. Anchetatorii au precizat că, pe 20 februarie 2008, o vânzătoare la un magazin din Iași s-a întâlnit cu Pântea și Hordilă pentru a semna un contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat pe strada Țepeș Vodă. Femeia ar fi plătit 20.000 de euro, cu titlul de avans, și 1.000 de euro, cu titlul de împrumut. Oamenii legii au susținut că nu putea fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare, deoarece apartamentul era ipotecat pe numele altei persoane. Valoarea totală era de 55.000 de euro și urma să fie achitată integral pe 7 aprilie 2008, când se rezolva problema ipotecii. Procurorii au menționat că Silviu Hordilă nu s-a mai prezentat la notar în ziua respectivă pentru a semna contractul, iar femeia a cerut executarea silită a contractului, pentru recuperarea avansului. Anchetatorii susțin că Pântea a mers la magazinul în care lucra femeia și, sub amenințarea cuțitului, ar fi obligat-o să semneze o declarație prin care recunoștea că i-ar fi fost restituită suma de 21.000 de euro și că renunță la executarea silită. Doi ieșeni

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Birchall, numită consilier prezidențial de către președintele interimar Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Fostă ministră în guvernele Dăncilă și Grindeanu și candidată la alegerile prezidențiale de anul trecut, care au fost anulate, Ana Birchall a fost numită, începând cu 1 mai, consilier prezidențial. Decretul de numire a Anei Birchall în funcția de co

Planul Roșu de Intervenție activat după un incendiu la Spitalul CF Pașcani (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi într-o încăpere aflată în mansarda Spitalului General CF Pașcani, județul Iași! Potrivit IGSU, la ora 14:11, pompierii de la ISU Iași au fost alertați prin apel la 112 despre un incendiu izbucnit la mansarda Spitalului

Ucraina urmează să semneze în următoarele ore acordul cu SUA privind mineralele rare

HotNews acum o ora
Acordul dintre Ucraina și Statele Unite privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei va fi semnat în următoarele 24 de ore și reprezintă, în forma sa actualizată, un „parteneriat real”, a anunțat premierul ucrainean Denis

MAE acuză AUR că răspândește informații false și încearcă manipularea alegătorilor: „Există suficiente buletine” pentru diaspora

Adevarul acum 41 minute
AUR a menționat că potrivit semnalelor primite de la românii aflaţi în diaspora, dar şi din partea membrilor AUR din străinătate, se constată un număr insuficient de buletine de vot faţă de fluxul mare de alegători preconizat.

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Onilă condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru viol

Ziua Constanta acum 2 ore
sursă foto: wikipedia Fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale, a fost condamnat, miercuri, la opt ani de închisoare cu executare, potrivit unei decizi

MAE: Orice afirmaţii privind o potenţială insuficienţă a buletinelor de vot în străinătate sunt false şi reprezintă o încercare de manipulare a alegătorilor / Au fost transmise 3.600.000 de buletine, care au ajuns deja la secţiile din străinătate

News.ro acum 56 minute
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a răspuns, miercuri, acuzaţiilor AUR privind lipsa buletinelor de vot în diaspora, Andrei Ţărnea arătând că orice afirmaţii privind o potenţială insuficienţă a buletinelor de vot în străinătate

O femeie a intrat cu maşina pe plaja din Mamaia / A fost tractată cu un tractor, după ce a rămas blocată în nisip / În autoturism se aflau şi doi copii / Poliţiştii fac cercetări

G4Media acum 25 minute
O femeie în vârstă de 41 de ani a intrat cu maşina pe plaja din Mamaia, s-a plimbat pe ţărm, iar la un moment dat a rămas blocată în nisip. Ea a fost tractată de un tractor pentru a putea să iasă de pe plajă. În autoturism se aflau şi doi copii. Pol

Ilie Bolojan: Bugetul apărării va crește etapizat până în 2030

Mediafax acum 2 ore
Ilie Bolojan a susținut o declarație de presă la finalul ședinței. Șeful interimar al statului a dezvăluit că membrii CSAT au stabilit că până în 2030 să fie făcută creștere a bugetului pentru apărare. Va fi o creștere „etapizată, în anii următori,

PSD îl acuză pe Ponta că a furat bazele de date cu numere de telefon ale primarilor social-democrați: „Le trimite mesaje mincinoase”

Adevarul acum o ora
PSD l-a acuzat miercuri pe Victor Ponta că a furat bazele de date ale partidului și că încearcă să se cațere pe munca foștilor colegi, ca reacție la postarea fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, care a publicat online o captură de ecran cu o

Finalizarea lucrărilor la hidrocentrale, declarată proiect de siguranță națională de către CSAT

Mediafax acum o ora
„Încă de dinainte de 1989 avem în lucru mai multe hidrocentrale care sunt realizate în proporții de la 60% până la 90% și care nu sunt finalizate nici în prezent din cauza unor aspecte birocratice, unor procese care sunt pe rol, unor lipse de avize

Vremea

București
acum

22°
mie.

8°/23°
joi

11°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/24°
joi

9°/23°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

14°
mie.

4°/19°
joi

8°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

23°
mie.

7°/24°
joi

9°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

13°/25°