Călătorind prin lume mi se întâmplă să dau uneori peste neaşteptate fragmente ale sufletului românesc. Aşa mi s-a întâmplat acum câţiva ani la Avignon, oraş în care mi-am petrecut multe zile datorită în special celebrului festival de teatru.

Vizitând la un moment dat unul dintre sublimele şi discretele sale palate, într-o curte interioare cu aer renascentist m-am "întâlnit" cu unul dintre clasicii poeziei româneşti, mai precis cu Vasile Alecsandri. "Întâlnirea" avea forma unei plăci de marmură fixată pe unul din pereţi, iar pe placă era gravat în franceză următorul text pe care îl reproduc aici în româneşte:

"Acum o sută de ani, în 1878, poetul român Vasile Alecsandri, făcând în versurile sale de ardentă inspiraţie elogiul spiritului şi perenităţii gintei latine fu încoronat cu premiul Félibrige. Geniul latinităţii se afirmă şi astăzi în nobilele idealuri umaniste pe care le animă poeţii popoarelor noastre".

Cum oraşul Avignon se află în plin festival, şi în curtea acestui palat se improvizase o scenă, fuseseră aduse scaune iar seara urma să aibă loc un spectacol în aer liber. Umbra lui Alecsandri ascunsă printre rândurile încrustate pe placa de marmură era deci cu atât mai surâzătoare, întrucât clasicul nostru a fost, cum bine ştim, şi un om de teatru.

Palatul respectiv, pentru cei care ajung la Avignon, se află chiar alături de Place de l'Horloge, o piaţă pe care nimeni nu o poate rata pentru că aici se află şi clădirea primăriei şi clădirea operei, precum şi o impresionantă concentrare de terase, cafenele şi restaurante. El se numeşte Palais du Roure ("Palatul stejarului"), nume pe care i l-a dat un personaj important al culturii provensale, Frédéric Mistral. Iar la ora la care Alecsandri era încoronat în acest palat cu un premiu decernat în numele latinităţii, clădirea era sediul unei mişcări culturale de o mare importanţă pentru