Într-o dimineaţă, ieşenii s-au trezit, trecând pe lângă busturile lui Ciprian Porumbescu, Nicu Gane şi Barbu Ştefănescu-Delavrancea, că aceste busturi nu mai sunt, sau cel puţin pe postamentele unde le ştiau de mult timp. Şi le ştiau aşa de bine că nici nu au observat că au dispărut. Sau au observat după ce a trecut ceva timp de la dispariţia lor, de fapt au observat când au venit unii de la colectarea de metale vechi şi au zis că au resturi umane în curte. Cam mari, de uriaşi, şi de bronz. Era o ureche acolo, una de statuie. Deci, e clar, hoţii au luat busturile măiestrit turnate în bronz şi le-au căsăpit cu ciocanele şi dălţile, recuperându-le. Gânduri culturale te năpădesc când auzi că e vorba de Copou, de Iaşi, de Delavrancea, cel cu Ştefan, de Nicolae Gane, scriitor de bucăţi istorice şi el, politician dintr-o familie esenţială şi care a dat numele său colegiului din Fălticeni, şi de Ciprian Porumbescu, compozitorul genial şi dramatic, de tânăr dis-părut.

Le-am pomenit în ordinea vechimii lor, dramaturgul fiind portretizat în 1924 de Ion Mateescu, apoi Gane a fost văzut de francezul Richard Hette în 1943, iar Eftimie Gârleanu a realizat bustul lui Ciprian Porumbescu în 1957. Nu a fost o lovitură mârşavă, gândită şi executată rapid, ci o batjocură cu repetiţie, au luat un bust, nu s-a întâmplat nimic, au mai luat un altul, de pe postament, nu s-a întâmplat nimic, l-au luat şi pe al treilea, au fost dibuiţi şi arestaţi, deci nu s-a întâmplat nici acum nimic. Timpul dintre lovituri nu a fost folosit de "organe" ca să se mobilizeze şi să evite inevitabilul, adică distrugerea sculpturilor, ci pentru a aduna eventuale justificări. Desigur, nu sunt suficienţi poliţişti să supravegheze Copoul, ci doar pentru jecmănirea vânzătorilor din pieţe, impresionarea buticăreselor, exploatarea parcărilor ilegale sau legale şi enervarea participanţilor la trafic cu tot felul