După cum se vede, ziua de 13 martie a anului 2013 a adus un nou conducător la Vatican, după vechile canoane, care spun să nu credem în prea multe pariuri, ci să ne încredem în capacitatea celor din conclav - şi mai ales din jurul acestuia - de a decela cumva anumite tendinţe, care, în final, sunt bine cosmetizate şi prezentate sub numele „intervenţia Sfântului Duh”.

Este adevărat că Dumnezeu este prezent acolo, dar nu putem realiza acea identitate între ceea ce ar vrea oamenii şi ceea ce vrea El - suntem mereu doar ceea ce Dumnezeu vrea să fim, dacă respectăm preceptele sale. Evident, există şi partea urâtă a lumii, care mereu încearcă să prabuşească în abis creaţia divinităţii - şi uneori reuşeşte.

Textul nostru nu se doreşte să fie o discuţie despre temele religioase, deoarece despre ele se vorbeşte şi se va vorbi - de altfel, este uşor să scrii un text rapid pornind de la aceste mari probleme pe care biserica catolică le are. Ne vom rezuma la o scurtă analiză asupra consecinţelor geopolitice ale acestei alegeri, deoarece ele sunt mai largi şi merită atenţia noastră.

În primul rând, avem un italian de etnie, care şi-a petrecut marea parte a vieţii în Argentina. De aici, o idee evidentă - a venit din nou momentul spaţiului latinităţii să îşi desfăşoare potenţialul la nivel global. Trebuie să coroborăm aceasta cu faptul că din acest moment, cu excepţia Franţei, conducătorul de la Vatican devine cel mai important lider politic catolic din lumea latină, toţi aceştia urmând a se raporta în primul rând la noul părinte spiritual al catolicilor.

De aceea, situaţia devine mult mai complicată în America Latină, unde liderii politici ce sunt în funcţie - sau cei care vor apare - vor trebui să ţină cont de poziţiile exprimate de la Vatican, atât în mod direct, cât şi prin intermediul diplomaţiei acestuit stat. În plus, exemplul de cumpătare dat de noul