Direcția Silvică Neamț invită locuitorii județului, autoritățile locale, școlile, alte instituții implicate în fenomenul forestier să i se alăture în activitățile de sezon grupate sub genericul “LUNA PLANTĂRII ARBORILOR 2013″.
Regenerarea pădurilor, conservarea și protecția acestora, în scopul dezvoltării lor durabile, constituie principalele activități ale silvicultorilor nemțeni.
În această primăvară va fi parcursă cu lucrări de regenerare o suprafață de 500 de hectare de teren aflată în proprietatea publică a statului și în administrarea Direcției Silvice Neamț; dintre acestea, 370 de hectare sunt regenerări naturale, 130 de hectare sunt regenerări artificiale și 54 de hectare de completări curente.
Pentru suprafața de 554 hectare care se va parcurge în acest an cu lucrări de regenerare se vor folosi peste 1.040.000 de puieți forestieri, asigurați în proportie de 90% din pepinierele proprii ale Direcției Silvice Neamț.
De îndată ce timpul o va permite, se va trece la scoaterea puieților din pepiniere și plantarea acestora, pentru a se beneficia de avantajele excedentului hidric din sol determinat de topirea zăpezii.
În perspectiva următorilor ani, pentru asigurarea materialului săditor sunt incluse în programul din această primăvară înființarea în solarii a unei suprafețe de 1.400 metri pătrați semănătură de molid, iar în pepiniere înființarea unei semănături de salcâm pe 30 de ari și se vor repica un număr de 1.392.000 puieți de molid, respectiv 162 ari.
Dincolo de multiplele și neprețuitele binefaceri aduse mâine de pădurea întemeiată azi, a planta un arbore este un gest esențial de geneză, care îl apropie pe om de creator și care poate împlini, dându-i sens, justificare și măreție, existența pământească a fiecărei ființe umane.
Direcția Silvică Neamț invită locuitorii județului, autoritățile locale, școlile, a