News Următoarea generaţie a modelelor Dacia, cum ar fi Sandero şi Logan facelift, aşteptate peste trei ani vor dispune de o nouă generaţie a actualului sistem MediaNav care va purta numele de MediaNav Connected. Acesta va împrumuta o serie de elemente de la noul sistem Renault R-Link lansat pe noile modele Clio IV, Fluence dar şi SUV-ul Captur.
Mai mult, chiar şi într-o versiune mai simplă, MediaNav Connected ar putea dispune inclusiv de acces la Internet, astfel încât viitoarele modele Dacia vor dispune de o versiune simplificată a sistemelor care în prezent se regăsesc doar pe automobile din gama premium cum ar fi Audi sau BMW.
Ca şi R-Link MediaNav Connected va dispune de o serie de aplicaţii car vor putea fi instalate pe sistemul multimedia, iar gradul de conectivitate dintre smartphone şi unitate va creşte.
Actuala generaţie include sistem de navigaţie, conectivitate Bluetooth şi port USB pentru MP3-uri.
În cazul R-Link sistemul dispune de sistemul de navigaţie TomTom care dispune de opţiune pentru trafic, conectivitate la internet şi posibilitatea de a instala aplicaţii, la fel ca pe o tabletă. R-Link utilizează o versiune modificată a sistemului de operare Android lansat de Google.
R-Link dispune de o pagină principală "Home Page" ce poate fi personalizată de către utilizator şi care poate afişa în paralel toate informaţiile dorite. Pagina principală se încarcă implicit la fiecare punere în funcţiune a R-Link. În plus, meniul cu 6 pictograme asigură accesarea rapidă a meniului: Navigaţie, Multimedia, Telefonie hands-free, Vehicul, Servicii şi aplicaţii şi Setări ale sistemului.
Totul a fost gândit astfel încât majoritatea funcţiilor să poată fi accesată într-un mod intuitiv şi în siguranţă, fără a capta atenţia şoferului de la drum. Având la bază un mod de funcţionare cu o interfaţă user-friendly, Renault R-Link