Noul Papă are un program destul de încărcat în primele zile ale Pontificatului său, a anunţat miercuri Vaticanul.
Viaţa cardinalului argentinian s-a schimbat încă din prima noapte, de miercuri spre joi, pe care a petrecut-o la reşedinţa Sfânta Marta, unde au locuit cei 115 cardinali electori pe timpul conclavului. El va dormi de acum înainte în apartamentul 201, un apartament deosebit de confortabil de trei camere, incluzând un birou, un salon şi o cameră.
Noul Papă argentinian Francisc a sosit joi dimineaţă imediat după ora 7.00 GMT (9.00, ora României), la Bazilica romană Sfânta Maria cea Mare, pentru o rugăciune privată. Papa a sosit cu un convoi mic, de două maşini, însoţit, între alţii, de către Georg Gänswein, secretarul privat la predecesorului său, Benedict al XVI-lea, totodată Prefectul Casei Pontificale. Un grup de câteva zeci de persoane, în principal jurnalişti şi fotografi, l-a întâmpinat la sosire.
Joi după-amiaza, către ora 16.00 GMT (18.00, ora României), el va conduce o mesă împreună cu cei 114 cardinali electori, în Capela Sixtină. Vineri, la ora 10.00 GMT (12.00, ora României), Papa Francisc va primi întregul Colegiu al Cardinalilor în magnifica Sală Clementină. Ulterior, el se va întâlni, potrivit unei “tradiţii” recente, cu jurnalişti şi oficiali în comunicare de la Vatican.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Noul Papă are un program destul de încărcat în primele zile ale Pontificatului său, a anunţat miercuri Vaticanul.
Viaţa cardinalului argentinian s-a schimbat încă din prima noapte, de miercuri spre joi, pe care a petrecut-o la reşedinţa Sfânta Marta, unde au locuit cei 115 cardinali electori pe timpul conclavului. El va dormi de acum înainte în apartamentul 201, un apartament deosebit de confortabil de trei camere, incluzând un birou, un salon şi o cameră.
Noul Papă argentinian Francisc a sosit joi dimineaţ