Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujul ar putea avea program de screening pentru bolile cardiovasculare

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 14 martie 2013 ·

Primarul Emil Boc vrea să aloce, din bugetul local, 900.000 lei pentru un program de screening al bolilor cardiovasculare care ar urma să se desfăşoare la Spitalul Municipal.

Programul se va adresa populaţiei în vârstă, iar punerea lui în practică depinde de banii care vor mai rămâne Spitalului Municipal după plata cheltuielilor curente şi de suma pe care o va contracta cu Casa de Asigurări de Sănătate.

„Am în vedere, în funcţie de bugetul care se va aproba şi pentru Spitalul Municipal, să implementăm acel program de screening pentru populaţia în vârstă, pe componenta cardiovasculară. E un program la care ţin şi pe care îl voi implementa”, a declarat, ieri, Emil Boc.

Primarul a adăugat că la asistenţă socială există o diferenţă de bani de 0,9 milioane lei pentru a putea implementa programul de screening astfel încât el să nu rămână doar pe hârtie. „Depinde însă şi de cheltuielile cu bugetul spitalului în continuare şi de contractul pe care îl va avea cu Casa de Asigurări de Sănătate. Avem la Direcţia de Asistenţă Socială această rezervă de bani pe care s-o putem pune în practică”, a menţionat Boc.

Bugetul local va fi aprobat în cadrul şedinţei de Consiliu Local de mâine.

Un program de screening pentru populaţia din Cluj este foarte necesar ţinând cont de numărul mare de persoane care suferă de diferite afecţiuni ale aparatului circulator, dar şi de faptul că 60% din decese sunt cauzate de bolile aparatului. Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Cluj, anul trecut, 4.733 de clujeni au murit din cauza bolilor aparatului circulator. Acest număr reprezintă 60% din totalul deceselor din 2012. Cele mai răspândite boli ale aparatului circulator sunt bolile cerebro-vasculare, cardiopatia ischemică, infarctul miocardic, hipertensiunea arterială şi cordul pulmonar cronic.

Primarul Emil Boc vrea să aloce,

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 36 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°