Poziţia copilului, al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer (după Maria şi Medalia de onoare, ambele hituri festivaliere la vremea lor), este cel mai personal, cel mai îndrăzneţ, cel mai pătrunzător şi, în consecinţă, cel mai reuşit dintre toate.
Cine nu s-a convins pînă acum că Luminiţa Gheorghiu este o foarte mare actriţă trebuie să vadă Poziţia copilului (iar cine s-a convins, cu atît mai mult). Consacrată prin excelenta interpretare a rolurilor secundare (nu e întîmplător că reputatul cineast austriac Michael Haneke a distribuit-o de două ori, iar Cristi Puiu nu a uitat-o la nici unul dintre cele trei lungmetraje cunoscute ale sale, în Moartea domnului Lăzărescu făcînd-o treptat vioara întîi a filmului), Luminiţa Gheorghiu este absolut monumentală în rolul Corneliei „Neli“ Kenereş – scenografă cu studii de arhitectură, ce a refuzat să adopte numele soţului (chirurgul Aurelian „Relu“ Făgărăşanu, interpretat de Florin Zamfirescu), pe care îl domină autoritar (chiar dacă îi permite, de pildă, unele împunsături legate de prenumele ei). Însă sexagenara şi-ar dori mult mai mult să se impună în faţa fiului Barbu (Bogdan Dumitrache), doctorand în chimie, pe care simte că l-a pierdut definitiv de sub control de cînd, cu trei ani în urmă, în viaţa lui a pătruns Carmen (Ilinca Goia), pe atunci deja mamă. Pentru Cornelia, Barbu este în continuare „copilul“ care are mare nevoie – fără s-o realizeze – de afecţiunea, îngrijirea şi protecţia ei, deşi a trecut de 30 de ani şi, cel puţin pentru spectatori, pare capabil să se întreţină singur. Iar ocazia ideală pentru a-i dovedi fiului ingrat cît de multe poate face pentru el îi este oferită acestei mame, oricît de sadic ar părea, de moartea unui alt „biet copil“, un puşti de 14 ani, spulberat de Audiul lui Barbu, la ieşirea dintr-un sat ialomiţean. Luminiţa Gheorghiu îi dă viaţă Corneliei cu o fineţe
