Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lanţul neregulilor din industria alimentară

Publicat in Romania Libera, joi 14 martie 2013 ·

Efectele industrializării agriculturii se văd tot mai pregnant. Cel mai bun exemplu este legat de scandalurile ultimelor zile. Precum carnea de curcan cu posibile urme de antibiotic. Primele date arată că această carne, ajunsă în Germania, ar proveni din România, cu toate că autorităţile au infirmat orice problemă, cel puţin după controalele efectuate la ferme de curcani din judeţul Braşov.Ultima săptămână a fost dominată, în schimb, de scandalul laptelui cu aflatoxină, depistat în câteva ferme şi fabrici din România.

Să fie însă ţara noastră „paria” agricolă a Europei? Nici pomeneală! Iată un alt scandal, de data asta legat de fructe, legume şi zarzavaturi, toate produse în diverse ţări din Europa. Un avertisment difuzat de Autoritatea Europeană pentru Securitate Alimentară se referă la concentraţia mare de pesticide din salata verde, căpşuni sau piersici. Mărfuri care se găsesc în pieţele de pe tot continentul. Astfel, concentraţia de pesticide este între 5,3% la ovăz şi 1,8 % la piersici.

Agricultura tradiţională, în creştere

Aşa cum se exprimă profesorul doctor Ioan Rotaru, prorectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, cetăţenii Europei, dar şi statele îşi pun azi tot mai clar problema anomaliilor în ceea ce înseamnă agricultura de tip industrial. „Există azi semne bune. Se acordă importanţă tot mai mare cercetării ştiinţifice, pe plan european, dar şi produselor regionale, tradiţionale, ca o contracarare a industriei agricole”, spune prorectorul de la USAMV Cluj. Acelaşi specialist spune că, în viitor, se va pune accent mai mare pe echilibrul între agricultură şi mediu, „după ce ne-am otrăvit apele şi solurile”. Când va fi însă mâncarea noastră eliberată de chimicale? Specialistul nu e prea optimist, referindu-se la viitorul apropiat.

„Ploaie” de controale în toată ţara

Unii se pot întreba tot

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 2 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 4 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 24 minute
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 8 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Vremea

București
acum

19°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°