Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii lumii salută alegerea primului papă din Americi

Publicat in Mediafax, joi 14 martie 2013 ·

Liderii din întreaga lume şi mai ales din ţările în curs de dezvoltare au salutat miercuri alegerea Papei Francisc, argentinianul Jorge Bergoglio, "primul papă din Americi".

"Alegerea sa stă mărturie (...) forţei şi vitalităţii unei regiuni ce influenţează din ce în ce mai mult lumea, iar la fel ca milioane de americani hispanici, noi, aici în Statele Unite, simţim aceeaşi bucurie în această zi istorică", a declarat preşedintele Statelor Unite Barack Obama, care a adresat "urări călduroase (...) primului papă din Americi".

Preşedinta argentiniană Cristina Kirchner i-a urat noului papă o "o misiune pastorală fructoasă în exercitarea unor astfel de responsabilităţi imense în căutarea dreptăţii, egalităţii, fraternităţii şi păcii umanităţii".

Preşedinta Braziliei Dilma Rousseff a subliniat că "credincioşii" îl aşteaptă "cu nerăbdare" la Rio de Janeiro pentru Zilele Mondiale ale Tineretului, în iulie.

Uniunea Europeană i-a urat un pontificat de durată, pentru a reuşi să "promoveze pacea, solidaritatea şi demnitatea umană".

Preşedintele francez Francois Hollande a asigurat că "Franţa, fidelă istoriei sale şi principiilor universale ale libertăţii, egalităţii şi fraternităţii (...) va continua dialogul de încredere pe care l-a avut mereu cu Sfântul Scaun".

"Simbolul alegerii unui papă din America latină ne încântă şi ne impresionează", au declarat episcopii din Africa de Sud, în opinia cărora noul papă, fiul unui "umil lucrător feroviar, cunoaşte bine problemele şi provocările cu care se confruntă lumea în curs de dezvoltare".

Papa Francisc s-a născut pe "continentul speranţei", au afirmat episcopii brazilieni, în opinia cărora această alegere "revitalizează" Biserica catolică.

- Un lucru "pozitiv pentru Africa"

Liderul Bisericii anglicane, arhiepiscopul de Cantorbery Justin Welby, a adresat papei Francisc "toate b

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Vicepremierul Tanczos Barna, întrebat când vor creşte din nou salariile şi pensiile: Văd posibilă o indexare undeva în a doua parte a anului viitor. Dar România are nevoie de cel puţin un an pentru reaşezarea echilibrului fiscal-bugetar

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că măsurile de îngheţare a salariilor şi pensiilor sunt temporare şi că vede o posibilă indexare în a doua parte a anului viitor, în cazul în care România se ec

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 2 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°