Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorul de vinuri Vinarte, medalia de aur la Vinalies Internationales 2013

Publicat in Opinia Buzau, vineri 15 martie 2013 ·

Producătorul de vinuri Vinarte a fost premiat cu medalia de aur la prestigiosul concurs Vinalies Internationales 2013. Astfel, Vinarte a obţinut Medalia de Aur pentru sortimentul Sirena Dunării 2001, Riesling dulce, un vin produs şi îmbuteliat la Crama Stârmina, fiind obţinut din struguri de Botrytis Cinerea nobil.

Vizual, vinul este limpede strălucitor cu o culoare galben auriu închis, cu reflexii chihlimbar. Gustativ, vinul este dulce cu aciditate echilibrată, onctuos, cu postgust prelung.

Competiţia Vinalies Internationales a fost iniţiată şi este organizată la Paris de către Union des Oenologues de France, fiind unul dintre cele mai importante concursuri de vin din Franţa. Importanţa sa este dată de faptul că se desfăşoară sub patronajul OIV (Organisation Internationale de la Vigne et du Vin), iar juriul este format din oenologi din lumea întreagă. În acest an, la Vinalies Internationales au fost degustate peste 3.300 de vinuri din întreaga lumea.

Vinarte este un producător cu o tradiţie de 13 ani pe piaţa din România, care exploatează 335 de hectare de vie pe trei domenii, respectiv Dealu Mare, Sâmbureşti şi Vânju Mare. Plantaţiile Vinarte includ atât soiuri internaţionale precum Merlot, Cabernet Sauvignon, Riesling, Sauvignon Blanc, cât şi soiuri locale, autohtone, care produc vinuri cu un caracter aparte precum Fetească Neagră şi Negru de Drăgăşani.

La Zoreşti, în podgoria Dealu Mare din judeţul nostru, producătorul Vinarte deţine un total de 132 de hectare. Crama de la Zoreşti a suferit un program de ­mo­dernizare şi restructurare, inclusiv restaurarea pivniţei unde se află deja la învechire şi maturare în baricuri noi, importate din Franţa, vinul Prince Matei.

Din producţia de la Dealu – Mare, Vinarte deţine sortimentele de vinuri Villa Zorilor Merlot, Villa Zorilor Fetească Neagră, Prince Matei Merlot şi Prince Mircea Mer

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 8 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 7 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 12 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 13 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°