Polițiștii urmăriți penal vor putea să ocupe funcții de conducere. Decizia îi aparține lui Radu Stroe, ministrul Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit presei centrale, acesta a modificat printr-un ordin dat la începutul lunii februarie ,,Ghidul carierei polițistului și cadrelor militare, astfel încât una dintre condiţiile minime obligatorii pentru ocuparea unor funcţii de conducere în sistem, şi anume că poliţiştii şi cadrele militare „să nu se afle în curs de urmărire penală” a fost eliminată.
Potrivit adevăzul.ro, reprezentanții MAI susțin că decizia a fost luată pentru a fi evitate ,, situaţii discriminatorii în ceea ce priveşte poliţiştii şi cadrele militare care doresc să participe la un examen/concurs pentru ocuparea unor astfel de funcţii, faţă de cei care ocupă o astfel de funcţie”.